Liderii de business știu că algoritmul unei afaceri de succes este, în principiu, unul destul de simplu: profitul unei companii va crește pe măsură ce cererea de produse și servicii oferite de aceasta va fi mai mare. Ca în orice domeniu, însă, subtilitățile sunt cele care încununează o afacere înfloritoare și care ajută la menținerea ratei profitului pe o pantă ascendentă.
Creșterile constante și drumurile line nu sunt specifice climatului economic actual, acest fapt fiind ușor de înțeles, date fiind fluctuațiile imense ale pieței și ale economiei zilei de astăzi. De aceea, în 2022 mai mult ca oricând este imperios necesar ca liderii de business-uri, fie ele mai mari sau mai mici, să știe să se mențină cel puțin pe linia de plutire, fără a risca să înregistreze pierderi care să fie incompatibile cu continuarea existenței companiilor acestora.
Unul dintre factorii principali care influențează direcția în care se va îndrepta o afacere este clientela acesteia. Cum se menține o clientelă bogată și cum se fidelizează clienții? Care sunt strategiile cele mai eficiente de a câștiga încrederea celor care sunt interesați de marfa pe care tu o aduci pe piață?
Feedback-ul din partea clienților trebuie să te ghideze de-a lungul călătoriei tale în lumea afacerilor. Oamenii nu au un motiv pentru care să nu dorească să spună clar și răspicat ce își doresc de la companiile cu care interacționează. Chiar dacă adesea o critică este mai ușor de făcut decât a lăsa un comentariu pur laudativ, este extrem de important să citești cât de multe recenzii ale mărfii tale și să modifici constant oferta în funcție de cerere. Odată ce vei căpăta experiență și vei înțelege felul în care gândește publicul tău țintă, vei fi capabil chiar să anticipezi dorințele acestuia, ceea ce va aduce o mulțime de beneficii afacerii tale.
2. Amintește-le periodic clienților tăi cât sunt de importanți pentru tine și echipa cu care lucrezi
Un alt aspect esențial care ar trebui să te preocupe este cel al păstrării unei relații cât mai strânse cu putință cu clienții tăi. De la mailuri și scrisori de mulțumire pentru susținerea pe care ți-o acordă și până la coșuri cu cadouri de Paște și Crăciun, orice gest prin care le arăți, cel puțin clienților fideli, cât de importanți sunt pentru tine și echipa ta va fi apreciat cu siguranță și îi va convinge să apeleze la serviciile voastre și data viitoare. Găsește tot felul de astfel de cadouri inspirate pe Boutiquecadeaux.ro. Este adevărat că jocul acesta al creșterii și păstrării clientelei este mult mai complex în realitate, însă un demers de o importanță indubitabilă este acesta, de a le aminti celor care te susțin cât de mult contează.
Pentru a duce la îndeplinire cu succes această misiune, ar fi util să primești în echipa de lucru un antropolog sau un psiholog cu studii în domeniul marketingului. Ceea ce merită să încerci este înțelegerea profundă a societății în care ai ales să-ți vinzi marfa. Elementele de umor, argou și direcțiile culturale preferate ale publicului țintă trebuie să fie pe deplin înțelese și bine cunoscute de cel căruia îi acorzi această misiune greu de dus la îndeplinire, dar deosebit de importantă. Odată bine stabilite componentele care trebuie integrate în schema de marketing a afacerii tale, vei observa că profitul va începe să crească, fapt ce denotă eficacitatea unei tehnici de advertising atât de bine mulată pe publicul tău.
Afacerile sunt greu de condus, însă, în egală măsură aducătoare de satisfacții pe toate planurile. Deschide-ți mintea și lucrează cu echipa ta astfel încât să aveți un business din ce în ce mai înfloritor, făcând, astfel, munca tuturor mult mai interesantă.
Sursa foto: unsplash.com
Web Design by DowMedia