Copiii nu duc niciodată lipsă de energie, cu atât mai mult în vacanțele școlare, motiv pentru care trebuie să le găsești mereu activități care să le ocupe timpul și care să-i ajute la dezvoltarea psihică și mentală. Astfel, pentru a susține un stil de viață sănătos, unul dintre principale lucruri pe care trebuie să le faci este să-i înveți ce înseamnă planificarea, iar acesta o poți face doar prin puterea exemplului.
Să-și facă temele necesare pentru școală poate fi uneori neplăcut atât pentru copii, cât și pentru tine. De aceea, o metodă prin care puteți face lucrurile mai ușoare este de a stabili orarul pentru temele împreună cu acesta, săptămânal. Astfel, copilul se va simți implicat și își va asuma deciziile luate.
Unul dintre cele mai importante moduri prin care poți să-l înveți ce înseamnă planificarea este să-și organizeze mediul: camera sa sau biroul unde își face temele. Aranjați împreună cărțile pe diferite subiecte școlare sau topicuri, iar mai apoi lasă-l să facă singur. În acest fel, îi vei cultiva obiceiul de a depozita mereu obiectele în același loc.
Copii se dezvoltă cel mai armonios atunci când participă și la activități de grup. De aceea, în funcție de plăcerile copilului tău, alege-i câteva activități la care să participe săptămânal. Fie că este vorba de o activitate sportivă, precum fotbal sau tenis, fie că vorbim de ateliere de creație de la Sos-planet.ro, toate îl vor ajuta să se concentreze asupra lucrurilor care îl interesează și îl va motiva să lucreze și mai mult în acel domeniu.
De cele mai multe ori, vacanțele școlare reprezintă perioade în care copiii sunt mult mai liberi. De aceea, poți planifica în avans vacanțele astfel încât cei mici să meargă în tabără de schi, dacă vorbim de vacanța de iarnă, sau în tabere cu diferite activități pe perioada verii.
Pentru a avea o rutină, puteți să stabiliți un timp săptămânal pe care să-l petreceți împreună ca și familie. Puteți merge la un film, puteți găti împreună sau puteți face o plimbare prin natură. Astfel, copilul va ști mereu că acel timp este rezervat pentru voi și, pe viitor, va face același lucru și pentru alte activități.
Timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o poți avea, motiv pentru care este important să-ți înveți copilul cum să o planifice. Nu uita că tot ce faci tu va luat ca un exemplu de bună practică de cel mic, deci trebuie să ai o mare atenție la acest lucru.
Sursa foto: pexels.com
Web Design by DowMedia