3 lucruri pe care ORICE șofer TREBUIE să le aibă mereu în mașina sa!

miercuri, 6 aprilie 2022

 

Pentru orice șofer care se grăbește să meargă la serviciu dimineața sau care deja a întârziat la o întâlnire, să te urci în mașină și să încerci să pornești motorul, dar acesta să pornească abia după câteva încercări și bătăi de cap este o problemă mai mare decât ai crede. La fel este și să rămâi fără baterie la telefon atunci când ai nevoie de un GPS și nu te poți orienta. Ei bine, pentru astfel de probleme, soluția constă în câteva lucruri pe care orice șofer trebuie să le aibă mereu în mașina sa. Iată care sunt acestea:

Ce faci când bateria mașinii nu mai are curent?

Ei bine, da. Se poate întâmpla ca motivul pentru care motorul nu pornește să fie faptul că bateria este descărcată, mai ales dacă aceasta nu a fost schimbată de foarte mult timp sau chiar deloc. De obicei, bateria mașinii se înlocuiește odată la o perioadă aproximativă de 5 ani, pentru a asigura o mai bună funcționare. Prin urmare, dacă ai probleme cu pornitul mașinii, aruncă o privire la nivelul de curent al bateriei, căci s-ar putea să necesite o reîncărcare care durează destul de multe ore. 

De cele mai multe ori este recomandat ca timpul de încărcare al unei baterii de mașină să fie de aproximativ o zi. Pentru a realiza reîncărcarea unei baterii de mașină vei avea nevoie, evident, de un încărcător, care este unul dintre obiectele esențiale pe care orice șofer trebuie să le poarte mereu în mașină, pentru situații de urgență. 

Încărcătorul pentru telefon este indispensabil, de asemenea!

Un alt obiect care nu trebuie să îți lipsească niciodată, mai ales după ce ți-ai reîncărcat bateria dela mașină este un încărcător pentru telefon. Se poate întâmpla să mergi într-o locație pe care nu o cunoști și să ai nevoie de un GPS pentru a te putea orienta mai bine ca să ajungi la destinație, iar tocmai în acel moment să nu ai baterie la telefon. 

Nu este deloc o situație frumoasă și nici una dorită, fapt pentru care un încărcător auto adaptabil este indispensabil pentru orice șofer. Pentru astfel de momente, Kasemobile.ro îți vine în ajutor cu o gamă diversificată de încărcătoare auto, astfel încât să poți alege un produs de calitate la un preț corect și accesibil pentru orice buget.

Ochelarii de soare sunt un must-have pentru șoferi

Printre situațiile nedorite de niciun șofer se numără condusul cu o lumină orbitoare în ochi. Astfel de momente pot cauza adesea accidente grave, tocmai datorită faptului că nu poți vedea corespunzător suprafața carosabilă și nici nu poți observa fiecare participant la trafic. De aceea, un obiect care trebuie să îți fie mereu la îndemână este reprezentat de orice pereche de ochelari de soare pe care să îi ai în mașină pentru astfel de situații. În acest mod, îți vei proteja ochii de lumina orbitoare din mijlocul zilei și vei fi mai în siguranță atunci când conduci. 

Astfel de obiecte, deși par o banalitate la prima vedere, au un rol mai important decât ai putea crede, iar lipsa lor în cele mai importante momente poate cauza neplăceri majore pentru șoferi. Tocmai de aceea este recomandat să le ai mereu în mașină pentru orice eventualitate. 

Știi și alte obiecte necesare a căror importanță nu este conștientizată de multă lume? Spune-ne și nouă în comentarii care sunt acestea!

Sursa foto: pexels.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe