Sparle si soparle, 21.03.2022

luni, 21 martie 2022
  • În legătură cu „afirmațiile” președintelui (!) PNL Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, viceprimarul Andrei Gheorghiu spune că ipochimenul liberal induce în eroare oamenii: „Domnul viceprimar Pîrvulescu (declarat incompatibilil de ANI) a bifat încă o săptămână de „activitate remote” la primărie printr-o postare pe Facebook. Pentru a se face remarcat cu orice preț și nu pe baza realizărilor personale, acuză administrația locală, din care face parte și dumnealui, referindu-se la procedura de accesare a fondurilor europene pentru renovarea blocurilor de locuințe, de care sunt responsabil ca viceprimar al municipiului. Dacă domnul Virgil Pîrvulescu ar fi venit la serviciu și ar fi solicitat informații ar fi aflat că încă de la lansarea în dezbatere (4 februarie 2022) a Ghidurilor specifice - Condiții de accesare a fondurilor europene în cadrul Planului Național Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul renovării, Primăria Râmnicului a demarat acțiuni privind pregătirea documentațiilor necesare depunerii cererilor de finanțare”.

 

  • Pentru a recupera din datoriile acumulate de unii rău-platnici, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea i-a acționat în instanțele de judecată pentru recuperarea sumelor de la debitori. În anii precedenţi, RAJDP Vâlcea a executat şi unele lucrări, care nu au fost încasate la termenele scadente, fiind inițiate acţiuni în instanță împotriva datornicilor restanţi, cele mai importante fiind următoarele: Ionel Dragu, fostul primar din Măldărești, dar și firmele Alste Construct SRL și FBF Total Invest SRL. Mai spunem că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a derulat în 2021 şi lucrări contractate cu diverse primării şi alte societăţi în valoare totală de circa 1,8 milioane de euro.

 

  • Se aude ca handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au fost certate de oficialii clubului după ce au cedat pe terenul campioanei CSM București cu 19-32. Eșecul de la București cu CSM, 19-32, nu a rămas fără urmări la SCM Râmnicu Vâlcea. Înaintea antrenamentului de luni, jucătoarele au fost băgate în ședință de conducătorii vâlceni. „Să vă fie rușine pentru rezultatul de la București! Este cea mai mare umilință din ultimii 4 ani pe care o trăiește handbalul vâlcean în campionat!”, le-a transmis, pe un ton deloc amical, președintele clubului, Florin Verigeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe