Războiul din Ucraina. Cât de justificată este comparaţia Hitler-Putin?

În timp ce Federaţia Rusă îşi dezlănţuie atacul asupra Ucrainei, iar lumea întreagă priveşte şocată la revenirea războiului de anvergură pe continentul european, mai vechile comparaţii dintre Vladimir Putin şi Hitler revin în discuţia publică mai pregnant ca niciodată.

„Mulţi ani am fost reticentă când a venit vorba de a compara orice dictator cu Hitler ori orice război cu Al Doilea Război Mondial. Comparaţia mi se părea exagerată, chiar vulgară. Dar ce altă analogie mai există. Fără niciun motiv, într-un act de nebunie pură, un asalt aerian a fost dezlănţuit asupra unei ţări vecine”, scria jurnalistă ucraineană Natalia Gumenyuk în „The Guardian” la puţin timp după începerea invaziei ruseşi în Ucraina. Într-adevăr, dacă a fost vreodată un moment în istoria postbelică a Europei în care o astfel de comparaţie să nu pară deplasată, atunci ziua de 24 februarie 2022 este candidatul perfect. Cu toate acestea, dincolo de comparaţiile de suprafaţă făcute sub emoţia momentului, întrebarea despre asemănarea dintre liderul de la Kremlin şi Fuhrerul nazist rămâne una dificilă.     „Reductio ad Hitlerum” e o tehnică de argumentare atât de perimată încât a primit până la urmă propriul nume, iar din punctul acesta de vedere trebuie clarificat de la început punctul în care comparaţia Putin-Hitler poate fi susţinută. Spre deosebire de omul din spatele celui mai negru genocid al secolului al XX-lea, Putin nu s-a aruncat niciodată în ample tirade antisemite, iar persecutarea unor minorităţi, fie ele politice, religioase ori sexuale, nu a îmbrăcat niciodată haina unei campanii sistematice de exterminare fizică. Pe plan intern, calculul politic rece şi abordarea tranzacţională a leadershipului au stat la baza consolidării regimului său. Aşa cum ţine să scoată în evidenţă Gumneyuk, simpla persecuţie a opozanţilor şi a celor etichetaţi drept inamici ai naţiuni nu e vreun semn hitlerist distinctiv, ci e pur şi simplu ceea ce fac dictatorii.   De la Anschluss la anexarea Crimeei Asemănările însă abundă atunci când vine vorba de politica externă.

În primul rând, paralela Versailles – căderea Uniunii Sovietice nu e deloc una absurdă având în vedere efectele pe care cele două momente istorice le-au avut asupra societăţii germane, respectiv ruse. Sentimentul umilinţei naţionale, criza economică, haosul politic, pierderea sferelor de influenţă – sub alte forme şi în alte contexe istorice, toate se regăsesc în povestea ajungerii la putere atât a liderului german, cât şi a lui Putin. Iar în acest punct este regăsită poate cea mai pregnantă asemănarea, una care a dus în urmă cu opt decenii la Anschluss şi invadarea Poloniei, iar în ultimii ani la anexarea Crimeei şi invazia totală a Ucrainei: revizionismul istoric.   Discursul lui Putin de luni, 21 februarie, prin care recunoştea independenţa celor două republici separatiste din Donbass, în ceea ce până la urmă a fost un scurt preludiu pentru război, e plin de referinţe istorice, iar morala din toate poate fi rezumată uşor: Ucraina nu există cu adevărat ca stat, e o invenţie occidentală fără nicio justificare istorică, iar simplul accident al existenţei ei e dat de greşelile liderilor ruşi (Lenin) şi de modul în care Rusia ar fi fost încolţită după sfârşitul Războiului Rece. În această logică, paralela se deschide uşor: Crimeea e doar Austria şi Sudetlandul Rusiei, Donbassul e doar „infamul” culoar Danzig pe care Germania a trebuit să-l accepte după Versailles, iar invazia de astăzi e doar redesenarea sferelor de influenţă acolo unde ar trebui să le fie locul.    Desigur, 1 septembrie 1939 nu a fost ultima dată a unei invazii naziste, iar astăzi încă mai pot plana îndoieli rezonabile despre dorinţa şi capacitatea de extindere a lui Putin dincolo de câmpiile Ucrainei. Cu toate acestea, logica revizionistă şi dispoziţia de a o duce la capăt prin atacuri militare brutale şi neprovocate rămân puncte care fac analogia mărturisită cu durere de jurnalista ucraineană să pară tot mai întemeiată.

De altfel, până şi tacticile uşor jenante ale Kremlinului de a provoca armata ucraineană în zilele premergătoare invaziei şi de a-şi justifica atacul după înscenarea unui episod de tip „false flag” amintesc de invazia Poloniei - incidentul Gleiwitz, numele sub care a rămas în istorie una dintre cele câteva incidente puse în scenă de Germania pe 31 august 1939, a constat într-un atac al soldaţilor SS asupra unui turn de radio german. Desigur, tacticile de provocare de tip atacuri „false flag” sunt atotprezente în istorie, iar paralela dintre agresiunea Rusiei lui Putin şi Germania nazistă există în acest punct doar dacă cineva vrea s-o vadă neapărat.

Emanuel Neuman

Citeste mai mult: adev.ro/r7tlkj