Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului

vineri, 4 februarie 2022

 

În Monitorul Oficial nr. 102 din 1 februarie 2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor (OMF) nr. 94/2022 privind obligațiile fiscale și bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii, persoane fizice şi juridice că, începând cu data publicării ordinului în Monitorul Oficial, pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului, sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF, atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi în situaţia în care plata acestora se efectuează în conturi unice.

Menționăm că anterior doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul și doar pentru anumite obligații fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.

De asemenea, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 943/2016 privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare prin POS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 5 iulie 2016, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat.

 

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe