„Descoperim la Mănăstirea Cozia, încă din secolul ctitoriei sale, duhul filocalic al unei vechi comunități monastice care se retrăsese în liniștea sihăstriilor de pe Valea Oltului - a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de binecuvântare transmis la finalul slujbei de parastas - iar în a doua parte a veacului al XIV-lea, deopotrivă prin Sfântul Nicodim de la Tismana și prin numeroșii ucenici ai Sfântului Grigorie Palama, s-a făcut părtașă tradiției isihaste, întemeiată pe rugăciune și contem­plație, pe o teologie a vederii și experierii luminii dumne­ze­iești, a îndumnezeirii omului. Înnoirea duhovnicească isihastă a exercitat în veacul al XIV-lea o influenţă uriaşă asupra întregii lumi ortodoxe, atât în plan duhovnicesc, cât şi în planul artei creştine, prin capacitatea de sugerare a unei adânci vieţi spirituale.

Prin ctitorirea Mănăstirii Cozia, a început o nouă perioadă pentru reorganizarea și dezvoltarea monahismului la poalele muntelui Cozia, în care viața duhovnicească a călugărilor va spori prin intensificarea rugăciunii și a trăirii lăuntrice, coroborată și cu ampla activitate culturală și misionară, a cărei tradiție continuă și în prezent”.

Totodată, Chiriarhul Râmnicului a accentuat că „adevărata moștenirea spirituală a ctitoriei Voievodului Mircea cel Bătrân rămâne efortul călugărilor de a păstra vie candela credinței unită cu rugăciunea și de a-i face pe credincioși să simtă cu adevărat, ca realitate, prezența Împărăției lui Dumnezeu. De aceea, îl cinstim pe Voievodul Mircea cel Bătrân, pentru că a avut înțelepciunea de a nu impune lucruri străine de tradiția Bisericii ci, în ascultare de părintele său duhovnicesc, Sfântul Nicodim de la Tismana, a sprijinit dezvoltarea isihasmului românesc care a luminat spiritualitatea și cultura  română vreme de șase veacuri. Pentru toate acestea, Voievodul Mircea cel Bătrân dăinuie astăzi în conștiința poporului român drept apărător de țară și al credinței creștine, rămânând purururea în pomenirea călugărilor de aici și a noastră, deopotrivă”.

Mărturia sa spirituală și strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relații apropiate între creștinii din diferite state europene a fost vădită și în lucrarea ctitoricească dar și prin dorința de a fi înmormântat în pronaosul Mănăstirii Cozia pe care, și în felul acesta, a apărat-o peste veacuri.