Consiliul Judetean Valcea sustine turismul sportiv la Vâlcea

duminică, 23 ianuarie 2022
Este una dintre cele mai importante ramuri ale turismului ce are o pondere importantă în câştigurile firmelor de turism din întreagă lume. Fie că este vorba despre competiţii majore (Cupe Mondiale sau Campioante Europene de Fotbal, gale de box sau competiţii de golf, turnee de tenis, handbal sau de jocuri ale minţii), destinaţiile turistice care au legătură cu sportul au devenit din ce în ce mai căutate în ultima perioadă.
Astfel de evenimente generează câştiguri destul de mari pentru toate părţile implicate (destinatarul, turistul pasionat de sport, continuând cu agenţia de turism, companiile care se ocupă de transportul călătorului, hoteluri până la oraşele şi ţările în care se vor desfăşura aceste evenimente, destinații ale căror bugete vor primi un boost extraordinar din partea celor care vor călători in acest scop.
Pentru că performanţa implică cheltuieli, Consiliul Judeţean Vâlcea va rămâne alături de echipa fanion a Râmnicului, SCM Râmnicu Vâlcea, contribuind și pe viitor la bugetul acesteia împreună cu un susţinător important, Primăria Râmnicu Vâlcea.
De-a lungul timpului, Consiliul Județean Vâlcea a sprijinit sportivii din judeţ pentru realizarea performanțelor.
Felicitări echipei SCM Râmnicu Vâlcea pentru victoria din Franţa!
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe