Claudia Banu: “Telefonul copilului" - 119, un serviciu disponibil 24 de ore din 24, din “Grijă pentru copii”

miercuri, 5 ianuarie 2022
Claudia Banu: “Telefonul copilului" - 119, un serviciu disponibil 24 de ore din 24, din “Grijă pentru copii”
Peste 8000 de copii au fost victime ale violenţelor în familie sau în comunitate în 2020. Peste 5000 de copii, în primele luni ale anului 2021. Nu sunt doar cifre, ci sunt traume trăite și nevindecate ale micuților României.
Începem anul 2022 cu un proiect de suflet, pentru că are în plan principal binele copiilor, binele familiei, al unei comunități și chiar binele unei țări. V-am adus la cunoștiință, anul trecut, despre cazuri de violență domestică impresionante, în care au fost implicați și copii. Traumele sunt incomensurabile, iar copiii depășesc cel mai greu o astfel de situație. Rănile fizice, dar mai ales cele emoționale îi urmăresc toată viața. Toți copiii din România trebuie să știe să facă diferența dintre bine și rău. Toți copiii din România aflați într-o situație dificilă, trebuie să știe că de astăzi, există "telefonul copilului" - 119. La acest număr vor putea suna copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre copii abuzați, exploatați sau supuși unei forme de violență. Vor fi luate în considerare chiar şi apeluri de la persoane care cunosc şi nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situaţie dificilă, într-o situaţie vulnerabilă.
În cazul situațiilor anunțate prin 119, dar pentru care este necesară intervenția imediată a Poliției sau a echipajelor medicale, operatorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de urgență 112.
Numărul de telefon este #gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.
#Nu_putem_rămâne_nepăsători. Avem obligația de a ne apăra copiii. Condamn cu vehemență orice formă de violență și cu atât mai mult abuzul comis asupra unui copil. Fiecare copil trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor.
#telefonul_copilului
#stop_abuzurilor
#ClaudiaMihaelaBanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe