Abateri financiar contabile descoperite de Curtea Conturi la Primăria Voineasa. Probleme din nou cu pârtia de schi!

duminică, 16 ianuarie 2022

 

Camera de Conturi Vâlcea a realizat o acțiune de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Primăriei Voineasa pe anul 2019, fiind descoperite abateri financiar contabile record de 295 milioane de lei (59 milioane de euro). Astfel Primăria Voineasa nu a înregistrat în evidența contabilă, valoarea părților sociale deținute la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) APA VÂLCEA și ADI SALUBRIZARE, în sumă de totală de 1,2 mii lei. Înregistrarea eronată în evidența contabilă a clădirilor și terenurilor din patrimoniul public și privat. Valoarea bunurilor înregistrate în domeniul public conform evidențelor contabile este mai mare cu 168.255 mii lei față de valoarea justă aprobată prin HCL nr. 17/2019 privind reevaluarea valorilor de inventar a bunurilor proprietate publică. La nivelul unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Comuna Voineasa au fost înregistrate eronat în evidența contabilă în conturile de cheltuieli, bunuri de natura obiectelor de inventar, achiziționate în anul 2019.

Nu a fost organizată evidența analitică a imobilizărilor corporale reprezentând terenuri şi amenajări la terenuri, construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale. Evidența mijloacelor fixe deținute de Primăria Voineasa s-a efectuat doar sintetic. Nu a fost respectat principiul contabilității de angajamente prin neînregistrarea în evidența contabilă în perioada la care se referă, a valorii facturilor emise de furnizorii pentru luna decembrie a exercițiului financiar încheiat, atât la Primăria Voineasa, cât și la Școala Gimnazială Comuna Voineasa.

Nereflectarea reală și exactă a tuturor operațiunilor financiar-contabile în bilanțul contabil și conturile anuale de execuție bugetară întocmite la data de 31.12.2019. Evidența operațiunilor rezultate din exploatarea investiției realizată prin proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa” a fost ținută extracontabil neevidențiindu-se în situațiile financiare întocmite la 31.12.2019. Au fost identificate neconcordanțe între evidența tehnico-operativă și cea contabilă cu privire la bunurile materiale de natura stocurilor (exemplificăm: tichete de acces la infrastructura de agrement - domeniul schiabil Voineasa, carburanți și lemne de foc). Nu au fost întocmite documentele financiar-contabile obligatorii respectiv, bonuri de consum pentru evidențierea corectă a cheltuielilor și scăderea din gestiune a materialelor consumabile, a carburantului utilizat pentru activitatea economică autofinanțată desfășurată la domeniul schiabil și a celui utilizat în activitatea mijloacelor de transport din parcul auto propriu, pe baza consumului efectiv din foile de parcurs și a fișei activității zilnice (FAZ-urilor).

Nu au fost înregistrate în evidența contabilă, în conturile de active fixe corporale, bunuri de natura investițiilor finalizate și recepționate. Exemplificăm menținerea nejustificată în contul 231 „Active fixe corporale în curs de execuție” a obiectivului de investiții publice „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa, județul Vâlcea”. Exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu s-a efectuat de către o persoană care nu a îndeplinit condițiile legale privind absolvirea unor studii de specialitate economică sau juridică. Controlul financiar preventiv propriu nu a fost exercitat asupra tuturor categoriilor de operațiuni prevăzute de legislația aplicabilă în vigoare și derulate de entitate. Nu s-a organizat auditul public intern în conformitate cu prevederile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, deși entitatea a efectuat plăți în anul 2019 care au depășit pragul de 100.000 euro.

Sistemul de control intern a fost proiectat parțial și nu a funcționat în conformitate cu prevederile legale, fiind identificate următoarele deficiențe: procedurile operaționale existente nu au fost actualizate potrivit prevederilor Ordinului nr. 600/2018; nu au fost identificate toate activitățile procedurale la nivelul entității; nu s-a asigurat separarea atribuțiilor privind efectuarea de operațiuni în cadrul instituției (exemplificăm: cumulul de atribuții de serviciu specifice activității de evidență fiscală și executare silită îndeplinite de către inspectorul de specialitate cu atribuțiile specifice activității de casierie, respectiv efectuarea de încasări și plăți cu numerar); nu a fost întocmit un grafic de circulație a documentelor în cadrul instituției; nu a fost elaborată o procedură privind gestionarea documentelor, potrivit căreia să fie stabilite activități detaliate pentru primirea/expedierea, înregistrarea și arhivarea corespondenței, astfel încât să poată fi identificate informații referitoare la acestea; inexistența un sistem efectiv de monitorizare a modului de implementare și funcționare a controlului intern/managerial; neefectuarea unui control intern privind determinarea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate, în urma exploatării domeniului schiabil pentru perioada în care veniturile din activitatea autofinanțată a Primăriei Voineasa au fost supuse sechestrului.

Primăria Voineasa nu a stabilit, înregistrat, urmărit şi încasat impozitul pe clădirile deţinute de persoanele fizice şi juridice care nu au declarat construcțiile noi. Nu s-a efectuat o verificare sistematică de către personalul de specialitate din cadrul entității auditate a gradului de realizare a lucrărilor pe perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, în scopul identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării sau prelungirea acesteia şi stabilirea taxei. Scăderea din evidența fiscală cu nerespectarea prevederilor legale a impozitului pe clădiri în cazul unui contribuabil persoană juridică. În anul 2019 au fost anulate obligații fiscale contestate în sumă de 203 mii lei, aferente anilor 2014-2018, fără emiterea în prealabil a unei decizii de soluționare a contestației depuse de către contribuabil.

În anul 2019, Primăria Voineasa a achizitionat în sistem leasing financiar un autoturism transport persoane, fără avizul prealabil al Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, contrar prevederilor legale în vigoare privind contractarea datoriei publice. Au fost angajate și decontate cheltuieli majorate în mod nejustificat cu contravaloarea utilităților reprezentând energia electrică consumată pentru obiectivul de investiții publice „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistică Voineasa, județul Vâlcea” deși aceste cheltuieli reprezentau o obligație a furnizorului pe parcursul execuției lucrărilor, potrivit prevederilor contractului de lucrări. Valoarea prejudiciului cert constatat potrivit eșantionului verificat este de 31 mii lei din care 26 mii lei reprezintă cheltuieli de capital majorate nejustificat și 5 mii lei reprezintă accesorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe