Marți, 21 decembrie, părintele protoiereu Nicolae-Laurențiu Ceaușu împreună cu dna. Viorica Adriana Iancu, Consilier Social al Arhiepiscopiei Râmnicului, au vizitat mai multe Centre din Râmnicu-Vâlcea și au încercat să aducă o bucurie, prin oferirea unui număr de 120 perechi de ghete și papuci de interior, mai multor persoane din județul Vâlcea.
„Prin sprijinirea acestor familii, redescoperim de fiecare dată nu doar sentimentele de mulțumire și de recunoștință pe care acestea le trăiesc ci, mai mult, faptul că bunătatea implică încrederea în om, implică deschiderea inimilor noastre. Aceasta trebuie manifestată faţă de toţi, pentru că Dumnezeu arată bunătatea şi la cei nerecunoscători şi răi, cum ne spune Sfânta Evanghelie (Luca VI, 35). Bunătatea nu poate fi doar mesajul colindelor, ci condiţia calităţii fiecăruia dintre noi”, a precizat părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu.
Web Design by DowMedia