
Sunt multe ocaziile pe care le poți folosi pentru a-i surprinde plăcut pe bărbații din viața ta. Chiar dacă par duri și plini de seriozitate, în realitate aceștia sunt foarte sensibili și chiar adoră să primească daruri. Acum, că tot se apropie Sărbătorile de Iarnă, cel mai probabil deja ai început să te gândești ce ai putea să le oferi astfel încât să ai parte un zâmbet larg, din partea lor. Prin urmare, hai să vedem câteva sugestii, în funcție de personalitatea fiecăruia.
Cadoul perfect pentru… tocilari
În grupul de prieteni i se mai spune și Google? Chiar dacă pare o glumă, să știi că sunt mulți bărbații care adoră acele elemente care i-ar putea caracteriza drept tocilari. Benzile desenate sunt citite și apoi păstrate cu sfințenie, jocurile pe calculator sau consolă sunt preferatele lor, iar filmele cu super eroi sunt cele pe care le vizionează non stop! Prin urmare, cadoul perfect pentru un astfel de bărbat este o consolă cu care se poate juca pe săturate. Ai grijă ca nu cumva modelul ales de tine să nu fie deja în posesia lui, sau să alegi ceva de slabă calitate! De aceea, discută cu reprezentantul unui magazin de profil, pentru a afla tot ce te interesează!
Bărbatul familist
În cercul tău de rude sau prieteni se află măcar un bărbat care este genul familist, care adoră să fie în preajma celorlalți, iar rutina serilor de iarnă, când nimic nu pare să se întâmple, și toate par trase la Xerox, nu îl deranjează. Pentru acest gen de persoană, poți opta pentru produse pe care să le împartă și cu ceilalți membri ai familiei, cum ar fi cosuri cu produse tradiționale sau de lux, specific acestei perioade. Dacă vrei să studiezi puțin oferta și să alegi doar ce este mai bun, atunci încearcă Gift Idea cosuri cadou și chiar vei găsi cadoul perfect. Mai mult chiar, există și varianta de a personaliza darul tău, așa că poți profita de acest avantaj!
Tipul de bărbat mereu pus pe glume
Este acel gen de persoană care întreține atmosfera la petreceri, care știe mereu un banc care să se potrivească perfect cu momentul, care apreciază o glumă sau o farsă reușită. Paradoxal, dar este destul de greu să găsești un cadou perfect pentru acest tip de bărbat, deoarece trebuie să te ridici la înălțimea lui. Și, de regulă, ștacheta este destul de ridicată. Totuși, cu niște cadouri haioase, cum ar fi căni cu mesaj, tricouri personalizate cu imagini sau mesaje pline de umor – dar nu vulgare, reprezintă câteva idei pentru tine.
Bărbatul care adoră sportul
Acum, depinde: este genul de bărbat care chiar face mișcare sau doar stă pe canapea și comentează de zor la meciurile echipei preferate? În primul caz, echipamentele sportive de bună calitate, dar și anumite gadget-uri profesioniste pot reprezenta cadoul perfect. În schimb, atunci când se mulțumește doar cu sportul privit la TV, un tricou al echipei favorite, un autograf al jucătorului pe care îl adoră și poate chiar și o minge personalizată ar putea fi un cadou pe placul lui.
Meseriașul…
Pentru acei bărbați care pur și simplu nu suportă să stea locului și își găsesc mereu ceva de lucrat prin casă, un set de unelte – unul profesionist, desigur, va fi darul pe care și-l dorea de multă vreme. Va fi mai mult decât recunoscător pentru darul tău, pentru că este semnul că îi apreciezi eforturile. Și, trebuie să recunoști, este un dar de care vei avea și tu parte, pentru că locuința ta va fi mereu una în care lumina va funcționa mereu perfect, ușile nu se vor desprinde din balamale și nu vor scârțâi și multe altele.
Web Design by DowMedia