Sparle si soparle, 25.11.2021

joi, 25 noiembrie 2021

 

  • Anul trecut, Curtea de Apel Pitești a respins recursul declarat de fostul director al Oltchim, Constantin Roibu împotriva lichidatorilor judiciari și a cinci creditori ai Combinatului Chimic. În dosarul nr. 902/90/2019, „managerul” Roibu a depus contestaţie împotriva măsurilor administratorului sau lichidatorului judiciar, care iată a fost respinsă de instanța de judecată. Între 1991 și 2012, Roibu a condus Oltchim cu „mână de fier”, timp în care societatea a acumulat datorii de 800 milioane de euro și pierderi uriașe, drept pentru care în 2012 întreprinderea a intrat în insolvență, apoi a fost declarat falimentul. După aceea, Roibu s-a refugiat la Protectchim, în postura de administrator unic, unde a pus rapid societatea „pe butuci”.

 

  • Frumoasa sarbatoare religioasa a Sfantului Antonie de la Iezer a fost patata de mai multe persoane care le-au distribuit enoriasilor prezenti la eveniment ziare cu mesaje antivacciniste! Din cate stim astfel de actiuni sunt PENALE! Speram ca politistii valceni se vor autosesiza si vor demara cercetari in legatura cu aceste aspecte!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe