Ministrul Sănătății, anunțul momentului privind obligativitatea certificatului Covid la locul de muncă. Ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate

luni, 29 noiembrie 2021

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
Alertele Comisiei Europene privind tulpina Omicron tensionează și mai tare situația Covid-19 în Europa, respectiv România. Cu toate acestea, prezența la vaccinare este redusă, iar riscurile transmiterii comunitare cresc exponențial de la o zi la alta. Alexandru Rafila a explicat, duminică seara, condițiile în care certificatul verde va fi introdus la locul de muncă, fie el la stat sau în privat. De asemenea, ministrul Sănătății a menționat momentele cheie în care acest document va reprezenta condiție esențială pentru a avea acces la locul de muncă, dar și când se va renunța la el - anunta platytech.ro

„Adoptarea unui certificat verde este oportună”

În cursul serii de ieri, Alexandru Rafila a explicat în ce condiții va fi valabil certificatul verde. Astfel, actualul ministru al Sănătății a confirmat că adoptarea certificatului verde la locul de muncă este tot mai aproape de pus în aplicare, iar criteriile deținerii unui astfel de document vor fi vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.
De asemenea, certificatul verde va fi introdus atunci când situația epidemiologică o va impune și se va renunța la el odată cu scăderea ratei de incidență, mai exact, atunci când autoritățile competente vor decide că pericolul a trecut.

„Consensul a progresat, avem un feedback pozitiv şi cred că adoptarea unui certificat verde cu toate categoriile de eventualităţi – vaccinare, testare, trecere prin boală – este oportună.
Vrem ca el să fie introdus atunci când există justificare epidemiologică, când e raţional, şi să renunţăm la el când nu mai e cazul. Asta e ideea, să nu fie pentru totdeauna.

Nu renunţăm complet la idee. Propunerea a fost legată de utilizarea pentru o perioadă de timp limitată ţinând cont de contextul epidemiologic. Dacă e o creştere a cazurilor două săptămâni, se introduce şi se renunţă când scade incidenţa”, a explicat medicul Rafila.”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, duminică, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Certificatul Verde va fi numit certificatul Covid

În urmă cu două zile, Alexandru Rafila a explicat că a discutat cu specialiștii din sănătate cu privire la cea mai bună măsură pentru a ne proteja în continuare de o explozie a infectărilor, astfel că vaccinarea rămâne în continuare singura armă care este în măsură să combată pandemia.

„Măsurile de vaccinare şi de sănătate publică sunt recomandate de toate organismele internaţionale şi vaccinarea este întotdeauna soluţia oportună. Nu ştim cum va evolua noua tulpină. Alte măsuri de sănătate publică recomandate, începând cu purtarea măștii, distanțare sau evitarea aglomerației, bineînțeles că rămân în vigoare”, a precizat Alexandru Rafila.

Cu privire la certificatul verde, Alexandru Rafila susține că acesta se va numi certificat Covid, având în vedere că cel Verde este, de fapt, documentul denumit de Parlamentul European pentru călătoriile între statele membre.

„Discuția s-a concentrat și asupra certificatului Covid. Nu i se mai spune certificatul verde, pentru că certificatul verde original se referă la documentul adoptat de Parlamentul european și se referă la călătoria între statele membre. Certificatul Covid, care a reprezentat un subiect de interes și de dezbatere, de multe ori de controverse în spațiul public… vom încerca să găsim pentru el o soluţie legislativă care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea, iar introducea lui să poată să fie făcută când există o creştere susţinută, pe un anumit interval, de exemplu trei săptămâni”, a dezvăluit medicul, în cadrul unei declarații de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe