Fostul șef de la Combaterea Spălării Banilor, Laurentiu Baranga, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

miercuri, 24 noiembrie 2021

Fostul șef al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

El este acuzat că și-a construit cariera și a ocupat funcții importante în stat, cu ajutorul unei diplome de Bacalaureat false. Dacă sentința Judecătoriei Râmnicu Vâlcea va rămâne definitivă, Laurențiu Baranga va trebui să returneze toate salariile și indemnizațiile primite în aproape 20 de ani.

Laurențiu Baranga a fost reținut în urmă cu un an, la doar o lună după ce a fost numit în funcția de șef al Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A fost acuzat că a obținut diploma universitară, apoi statutul de conducător de doctorate cu ajutorul unei diplome de Bacalaureat false, pe care și-ar fi procurat-o în 1999, pe când avea 32 de ani. În realitate, susțineau procurorii, Baranga nu terminase liceul - informeaza stirileprotv.ro

El a fost condamnat de judecătoria Râmnicu Vâlcea de cinci ori pentru înșelăciune, de două ori pentru fals în declarații, o dată pentru uz de fals și încă o dată pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Executarea pedepsei i-a fost totuși suspendată, urmând să fie supravegheat vreme de patru ani. În plus, ar trebui să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității.

″Întotdeauna am fost un om de onoare și voi rămâne un om de onoare!”, a spus Laurențiu Baranga.

Aceasta a fost singura reacție a celui care a ocupat vreme de 11 ani și funcția de șef în cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete, dar a avut și statut de profesor la trei universități: una în Târgoviște și două în Capitală, de Educație Fizică și Agronomie.

Dacă sentința Judecătoriei Ramnicu Vâlcea va rămâne definitivă, Laurențiu Baranga va fi obligat să returneze toate sumele de bani câștigate cu titlu de leafă sau indemnizații care au crezut că are studii universitare și liceale. În total va trebui să scoată din buzunar un milion 330 de mii de lei, adică puțin peste 265.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Fostul șef de la Combaterea Spălării Banilor, Laurentiu Baranga, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare”

  1. Cita penibilitate. Un borfas nesimtit , un analfabet care a condus doctorate chiar daca este un analfabet sa primeasca pedeapsa cu suspendare. Acum realizez de ce vrea mafia galben portocalie – urmasii chiorului betivan si turnator ordinar – sa desfiinteze SIIJ. Pentru a nu pedepsi judecatorii care dau asemenea decizii civile ticalosite. Tovarasi judecatori daca un prost a dat diploma de doctorat acel beneficiar nu poate fi decit un prost. Toate aceste diploma trebuie sa fie lovite de nulitate si retrase iar beneficiarii sa restituie toate beneficiile financiare de care au avut parte.
    Ce jeguri umane , implicit judecatorii nemernici. Sa fie vorba de spagi? Numai SIIJ poate verifica conturile acestor micimani ce se dau judecatori. Cita nemernicie!

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe