Consiliul Județean va RESPINGE plângerea formulată de firma Matdan privind unele trasee de transport persoane din Vâlcea

duminică, 21 noiembrie 2021

 

Peste câteva zile, în plenul său, Consiliul Județan Vâlcea va respinge plângerea prealabilă, înregistrată sub nr. 18526 din 10 noiembrie 2021, formulată de SC Matdan Service SRL (patron Daniel Matei) împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021. În termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, SC Matdan Service SRL poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În cadrul plângerii prealabile menţionate a fost solicitată revocarea în parte a hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea privind aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, pentru programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, pentru perioada 01.01.2022 - 31.12.2027, referitoare la traseele judeţene: „Drăgăşani - Băbeni - Rm. Vâlcea”, „Drăgăşani - Izvorăscu”, „Drăgăşani - Guşoeni”, „Drăgăşani - Scundu”, „Rm. Vâlcea - Galicea”, „Rm. Vâlcea - Băile Govora”, „Rm. Vâlcea - Cernişoara”, „Rm. Vâlcea - Pesceana - Olteanca”.

Documentele justificative ce au însoţit proiectul de hotărâre au fost publicate pe site-ul Consiliului Judeţean

Redăm în continuare tot referatul de aprobare redactat de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vâlcea: „Analizând conţinutul plângerii prealabile, petiţionarul SC Matdan Service SRL solicită revocarea în parte a actului administrativ adoptat, în primul rând, apreciându-se că actul administrativ încalcă principiul neretroactivităţii legii civile în timp, consacrat de Constituţia României şi Codul Civil, prin faptul că, licenţele de traseu eliberate în baza anteriorului program de transport deşi au valabilitate până la data de 30.06.2023, nu mai pot fi folosite pentru efectuarea transportului în actualul program de transport, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.217 din 29 octombrie 2021, fiind în opinia operatorului de transport acte administrative de rang superior hotărârii menţionate, motiv pentru care acesta consideră că poate să execute traseele judeţene precizate în baza acestora, până la data de 30.06.2023. Totodată, se susţine faptul că, autoritatea deliberativă - Consiliul Judeţean Vâlcea nu a respectat prevederile Regulamentului (CE) nr.1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului şi a directivelor Comisiei Europene. Având în vedere conţinutul şi motivele invocate în susţinerea acesteia, considerăm că plângerea prealabilă este neîntemeiată, din următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, atât proiectul de act administrativ privind aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, pentru programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, pentru perioada 01.01.2022 - 31.12.2027, precum şi documentele justificative ce au însoţit proiectul de hotărâre au fost publicate pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea, în vederea asigurării măsurilor de transparenţă decizională şi a participării tuturor persoanelor interesate la procesul de elaborare şi adoptare”.

Au fost organizate mai multe dezbateri publice în care au fost primite propuneri şi sugestii

„De asemenea, la sediul instituţiei a fost organizată în data de 21 iulie 2021 o întâlnire între persoanele interesate şi personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, potrivit anunţului nr.11359 din 13 iulie 2021, în care au fost dezbătute propunerile şi sugestiile primite pe tema menţionată, în scris, de la operatorii de transport, până la data de 15 iulie 2021, după analizare, unele dintre propunerile formulate fiind preluate în materialul aprobat de autoritatea deliberativă în data de 29 octombrie 2021 iar altele respinse având în vedere prevederile legale în vigoare. Prin adresa nr.10970 din 26 iulie 2021, Consiliul Judeţean Vâlcea a răspuns adresei nr.49 din 05 iulie 2021, înregistrată în cadrul instituţiei sub nr.10970 din 06.07.2021, transmisă de SC Matdan Service SRL cu privire la conţinutul proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, pentru programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, pentru perioada 01.01.2022 -31.12.2027. Potrivit prevederilor art.20 alin.(6) din Legea nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale, judeţene, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară şi alte forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale, în baza mandatului primit, sunt autorităţi de reglementare locale în domeniul serviciului public de transport local şi judeţean şi prin autorităţile de autorizare îşi exercită faţă de toţi operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuţiile şi competenţele acordate prin Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin prezenta lege. Din coroborarea dispoziţiilor art. 16 alin.(1) şi art.20 alin.(7) cu cele ale art.21 alin.(2) şi art.23 aiin.(1) şi alin.(2) din acelaşi act normativ, Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciilor publice de transport desfăşurat pe raza administrativ-teritorială a acestora, acestea având atributii în elaborarea proiectelor de regulamente de organizare şi funcţionare a serviciului public de transport judeţean, în conformitate cu regulamentele-cadru existente, cu prevederile prezentei legi şi cu alte reglementări în vigoare, alegerea modalităţii de atribuire fiind făcută în condiţiile acestei legi, precum şi ale Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin hotărâre adoptată de consiliile judeţene”.

Având în vedere starea de urgenţă sau alertă, serviciile de transport s-au desfăşurat în baza licenţelor de traseu existente

„Totodată, documentaţia de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători se întocmeşte de autoritatea de transport şi se aprobă prin hotărâre a autorităţii locale competente. Conform art.V din Legea nr.328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară unde nu sunt încheiate contracte de servicii publice de transport în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, valabilitatea programelor de transport şi, după caz, a contractelor existente şi a licenţelor de traseu se prelungeşte până la data de 2 decembrie 2019. Ulterior, în considerarea prevederilor Art.X din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şî completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, valabilitatea programelor de transport judeţean şi, după caz, a licenţelor de traseu pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean, a fost prelungită până la data de 30 iunie 2023. Prin adoptarea şi ulterior intrarea în vigoare a Legii nr.34/2020 privind respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, valabilitatea programelor de transport şi a licenţelor de traseu, care la acea data era până la 30 iunie 2023, a revenit, în condiţiile respectării Legii nr.328/2019, la data de 2 decembrie 2019, astfel cum era reglementată anterior. Faţă de cele prezentate, în perioada 04 aprilie 2020 - 15 mai 2020, având în vedere starea de urgenţă decretată pe teritoriul României, serviciile de transport pentru traseele din programul de transport 01.01.2014-02.12.2019 s-au desfăşurat în baza licenţelor de traseu existente, documente eliberate de Autoritatea Rutieră Română - Agenţiile Teritoriale în conformitate cu Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane. În conformitate cu prevederile art.66 .alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asigurarea în continuare a transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, s-a stabilit că transportul rutier judeţean de persoane prin curse regulate se desfăşoară, până la data de 31.12.2021, în baza programelor de transport judeţene şi a licenţelor aflate în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 34/2020 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane”.

Contractul de delegare cu SC Matdan Service SRL produce efecte până la data de 31 decembrie 2021

„Potrivit legii, consiliile judeţene pot încheia contracte de delegare a gestiunii pentru asigurarea în continuare a transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, cu valabilitate până la data finalizării procedurilor pentru încheierea contractelor de servicii publice, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului; cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 31.12.2021, cu operatorii de transport care deţin licenţe de traseu valabile pe traseul respectiv la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr.34/2020 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane. În vederea respectării dispoziţiilor legale mai sus menţionate, Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.187 din 20 octombrie 2020 privind punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.70/2020 în domeniul transportului public, prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, prin care a fost aprobat şi modelul Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane, în judeţul Vâlcea, condiţii în care au fost încheiate între Unitatea administrativ-teritorială Judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea în calitate de autoritate contractantă şi SC Matdan Service SRL, în calitate de operator de transport, contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate nr. 16712/04.11.2020//138/04.11.2020, contract care produce efecte până la data de 31.12.2021, în condiţiile art.66 alin.(1) din Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr.70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative”.

Solicitarea SC Matdan Service SRL este nerezonabilă şi contravine dispoziţiilor legale în vigoare

„Una din nemulţumirile SC Matdan Service SRL, ce face obiectul atât a adresei nr.49 din 05.07.2021, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr.10970 din 06.07.2021, corespondenţă premergătoare adoptării Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr.217 din 29.10.2021, cât şi a plângerii prealabile înregistrată sub nr.18526 din 10.11.2021, vizează prematuritatea adoptării programului judeţean de transport şi prelungirea valabilităţii actualului contract de delegare a gestiunii până la data de 30.06.2023, fără organizarea unei noi proceduri de achiziţie publică privind delegarea gestiunii serviciilor publice de transport judeţean de persoane prin curse regulate, pentru că licenţele de traseu sunt valabile şi achitate până în anul 2021, solicitări ce nu sunt legale şi justificate în considerarea tuturor prevederilor legale enumerate în rândurile de mai sus. Potrivit art.28 alin.(1) din Legea nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, durata încredinţării gestiunii serviciului public de transport local şi judeţean se stabileşte prin hotărâri de dare în administrare sau prin contracte de delegare a gestiunii de către autorităţile administraţiei pubiice iocaie ori asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unităţile administrativ- teritoriale şi trebuie să fie corelată cu durata necesară recuperării investiţiilor prevăzute în sarcina operatorului, dar nu mai mult de 10 ani, în cazul serviciului public de transport rutier realizat cu autobuze, troleibuze sau autocare; 15 ani, în cazul în care contractul de delegare are ca obiect şi transportul pe şine efectuat cu tramvaie, iar valoarea estimată a acestui mod de transport reprezintă peste 50% din valoarea contractului. De asemenea, ţinând cont de faptul că valabilitatea programelor anterioare de transport judeţean de persoane a fost de 5 ani si 6 luni (01.07.2008-31.12.2013), respectiv 8 ani (01.01.2014-31.12.2021) şi că prin adresa nr.18765 din 09.12.2020, Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat tuturor operatorilor care efectuează servicii de transport public judeţean de persoane prin curse regulate transmiterea, până la data de 15.01.2021, de propuneri pentru întocmirea noului program de transport, considerăm că solicitarea SC Matdan Service SRL este nerezonabilă şi contravine dispoziţiilor legale în vigoare, întrucât operatorul de transport cunoştea responsabilităţile instituite prin lege în sarcina Consiliului Judeţean Vâlcea. În lipsa unor prevederi legislative de prorogare a termenului de valabilitate a programului de transport, atribuirea traseelor judeţene în noul program de transport, aprobat prin Hotărârea Consiliul Judeţean Vâlcea nr.217 din 29 octombrie 2021, trebuie să se realizeze până la 31.12.2021, conform prevederilor legale menţionate”.

Consiliul Judeţean Vâlcea a respectat cerinţa privind publicarea unui anunţ în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

„Totodată, în ceea ce priveşte îndeplinirea prevederii de la pct.29 din preambulul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.1.191/69 şi nr.1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Judeţean Vâlcea a respectat cerinţa privind publicarea unui anunţ în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu cel puţin un an înainte de lansarea invitaţiei de participare la procedura competitivă de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile art.7 alin.(2) din Regulamentul menţionat. În ceea ce priveşte afirmaţiile din cuprinsul plângerii prealabile menţionate referitoare la valabilitatea licenţelor de transport până la data de 30.06.2023 şi a faptului că acestea sunt acte administrative de rang superior hotărârilor de consiliu judeţean şi a contractelor de delegare a gestiunii, se impune efectuarea următoarelor precizări: Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. Licenţa de traseu este potrivit art.3 pct.1 din Ordonanţa de Guvern nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, documentul pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport. în acelaşi articolpotrivit pct.30 este definit programul de transport, ca reprezentând programul întocmit şi aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele, graficele de circulaţie, numărul autovehiculelor necesare, precum şi capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate. Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii. De asemenea, analizând prevederile art.37 din Legea nr.92/2007, rezultă că atribuirea în gestiune directă sau delegată, conform legii, a serviciului public de transport local şi judeţean de persoane prin curse regulate se finalizează prin încheierea unei hotărâri de dare în administrare sau a unui contract de delegare a gestiunii serviciului, după caz, licenţa de traseu reprezentând actul tehnic şi juridic emis de o autoritate focală competentă ca anexă la hotărârea de dare în administrare sau, după caz la contractul de delegare a gestiunii, opozabilă faţă de organele cu atribuţii de control în trafic, care atestă dreptul unui operator de serviciu public de a presta pe un anumit traseu servicii publice regulate de transport rutier cu autobuze sau autocare. Astfel, cu uşurinţă se poate observa din interpretarea acestor prevederi că licenţele de traseu se eliberează în baza programului de transport aprobat de autoritatea competentă, fiind anexă la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public, forţa lor juridică nefiind superioară hotărârii autorităţii deliberative, astfel cum este susţinut prin plângerea prealabilă înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr.18526/10.11.2021”.

Traseele judeţene pentru care SC Matdan Service SRL deţine licenţe de traseu nu sunt identice cu cele cuprinse în noul program de transport

„În ceea ce priveşte afirmaţia SC Matdan Service SRL referitoare la aplicarea legii civile mai favorabile, acest principiu nu este aplicabil în civil, unde avem două părţi aflate pe poziţii de egalitate, art.15 alin.(2) din Constituţia României consacră expres principiul neretroactivităţii legii, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Astfel, din coroborarea tuturor prevederilor legale arătate, intenţia operatorului de transport SC Matdan Service SRL de a efectua, după data de 31.12.2021, servicii de transport pe traseele judeţene cuprinse în Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, valabil pentru perioada 01.01.2014-31.12.2021, considerăm că excede prevederilor legale, întrucât traseele judeţene pentru care deţine licenţe de traseu nu sunt identice cu cele cuprinse în noul program de transport, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.217 din 29 octombrie 2021, a cărui valabilitate este 01.01.2022-31.12.2027. Traseele din noul program de transport, care deservesc aceleaşi localităţi ca în vechiul program de transport, diferă prin codurile de traseu, sunt cuprinse în loturi/grupe, iar în unele cazuri au capacităţi de transport şi programe de circulaţie diferite. În concluzie, operatorului de transport deţinător ai licenţelor de traseu pentru efectuarea serviciilor de trasnsport pe traseele 003, 004 , 017, 021, 031, 032, 040, 043, 063, 081, 085, 090, cuprinse în Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, valabil până la data de 31.12.2021, nu i se anulează licenţele de către Consiliul Judeţean Vâlcea, acesta le poate păstra, dar nu poate executa servicii în baza acestora, traseele respective pentru care au fost eliberate licenţele de traseu de către A.R.R fiind inexistente în noul program. De asemenea, gruparea traseelor nu se supune hotărârilor CEDO invocate, întrucât programul de transport propus este unul nou, la stabilirea traseelor avându-se în vedere mai mulţi factori: vechile trasee, cerinţele de deplasare ale cetăţenilor judeţului şi tendinţele transportului public la nivel naţional, existând fără echivoc, modificări ale traseelor cuprinse în programul în curs, a cărui valabilitate se încheie la 31.12.2021. Totodată, cu privire la întocmirea noului program de transport public, Consiliul Judeţean Vâlcea, în conformitate cu prevederile art.17 alin.(1) lit.l), s-a consultat cu asociaţiile reprezentative profesionale şi patronale ale operatorilor de transport rutier şi ale transportatorilor autorizaţi, precum şi cu organizaţiile sindicale teritoriale din domeniu. Având în vedere cele precizate este evident faptul că, Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.217/29.10.2021 privind aprobarea documentaţiei de atribuire a Contractelor de delegare a serviciilor publice de transport public judeţean de persoane pentru Programul judeţean de Transport curse regulate în judeţul Vâlcea pentru perioada 01.01.2022-31.12.2027, a fost adoptată cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar solicitarea de revocare în parte a acesteia este netemeinică şi nelegală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe