Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 18.375 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 si 617 decese.
În prezent, în unitățile sanitare din județul Vâlcea se află 224 persoane internate cu SARS-CoV-2.
În acest moment, în județ, există 10 focare de SARS-CoV-2 inregistrate in cadrul unor agenti economici si in cadrul unor unitati sanitare.
În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 65.010 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 52.701 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 117.711 de teste în județul Vâlcea.
În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 723 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 814 persoane de află in izolare la domiciliu.
Reamintim cetățenilor că, pentru a obține informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, pot apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:
Web Design by DowMedia