- "Ordonanța de urgență reglementează reducerea considerabilă a termenului de la care Fondul de garantare a asiguraților este îndreptățit să efectueze plăți către creditorii de asigurări, la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, comparativ cu situația actuală în care creditorii de asigurări trebuie să aștepte o perioadă semnificativă de timp, respectiv până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, implicit până la soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței de deschidere a procedurii de faliment.", se arată în actul publicat vineri în Monitorul Oficial.
Fondul de Garantare a Asiguraților poate plăti maxim 500.000 de lei pentru fiecare contract de asigurare. De ce e puțin, dar e mai bine decât până acum
A doua mare modificare adusă de Guvern este că plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 500.000 de lei.
Plafonul de garantare este nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvență.
Anterior, plafonul maxim era de 450.000 de lei și se acorda per creditor, și nu pe fiecare contract, fapt care a generat neplata unor despăgubiri de sute de milioane de lei.
Practica a fost însă invalidată la Înalta Curte după ce asiguratorii CASCO au dat în judecată FGA pentru recuperarea banilor de la Astra și Carpatica.
Transportatorii auto membri COTAR au dat anterior exemple de creditori de asigurare care au avut de suferit din cauza prevederilor de până acum:
- Societăți de leasing - care dețin parcuri auto importante și care aveau autovehicule avariate ce trebuiau despăgubite de către Astra Asigurări și Carpatica Asig SA, iar valoarea cumulată a reparațiilor pentru toate autovehiculele avariate depășea plafonulul maxim de 450.000 de lei;
- Unități reparatoare, cărora păgubiții RCA ai firmelor Astra și Carpatica le-au cesionat creanțele împotriva asiguratorului RCA și drepturile aferente de încasare a despăgubirilor, astfel încât păgubiții să își poată ridica mașinile din service-ul auto, fără să achite plata despăgubirii. Acele unități reparatoare care au ales să vină în sprijinul clienților, acceptând cesiunea creanțelor, s-au regăsit în ipostaza de a încasa de la Astra și Carpatica despăgubiri de ordinul milioanelor de euro. Cu toate acestea, în mod neîntemeiat, FGA a plătit despăgubiri de maximum 450.000 de lei, în cazul fiecărei societăți de asigurări. Consecința prevederilor extrem de nocive ale acestei legi a fost că multe unități reparatoare au rămas cu pagube nerecuperate extrem de mari și multe dintre acestea au intrat în faliment;
- Societăți de asigurare care aveau de încasat de la Astra și Carpatica sume de ordinul milioanelor de euro, în baza dosarelor de daune aflate în regres și care au încasat doar 450.000 de lei în locul milioanelor de euro datorate.", arată transportatorii.
De ce sumele pe care le plătește FGA sunt atât de mici comparativ cu limitele de despăgubiri de pe polițele RCA
Doua asociații au cerut miercuri Guvernului să majoreze la 2 milioane de lei (500.000 de euro) plafonul pentru vătămări corporale pe care le poate plăti FGA, în contextul în care plafonul de despăgubire minim garantat pentru o victimă este de 1.220.000 euro în legislația comunitară aferentă RCA.
Guvernul nu a ținut cont de această propunere, dar Ordonanța de urgență adoptată a adus două modificări benefice în legislație:
- 1. Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va putea plăti despăgubirile către asigurați în 60 de zile de la publicarea în Monitorul oficial a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, fără să se mai aștepte ca falimentul să fie declarat prin decizia definitivă în instanță, cum era până acum în legislație.
- 2. O altă modificare importantă este că păgubiții care au de recuperat despăgubiri de la o firmă de asigurări intrată în faliment vor putea primi cel mult 500.000 de lei pe fiecare contract pe care îl au la o astfel de firmă în faliment. Acum, suma maximă este de 450.000 de lei și se acordă de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) per creditor, și nu pe fiecare contract de asigurare.
Ce spune însă FGA despre propunerea majorării plafonului și despre sumele mici pe care le plătește în cazul falimentului unui asigurător RCA?
"Comisia Europeană califică schemele de garantare în asigurări drept „soluții de ultimă instanță” pentru plata despăgubirilor către creditorii de asigurări. Fondul de garantare a asiguraților, fiind o schemă de garantare, nu poate fi asimilat societăților de asigurare și, pe cale de consecință, nu poate prelua funcțiile acestora.
Fondul de garantare nu colectează prime de asigurare, aferente contractelor de asigurare și calculate în functie de acestea, ci doar o contributie de 1% din primele încasate de asigurători din activitatea directă aferentă asigurărilor generale precum și o contribuție de 0,4% din activitatea directă aferentă asigurărilor de viață.", au precizat oficialii FGA.
- Amintim că, potrivit legislației din România, orice asigurare RCA validă, indiferent de cât de puțin costă, permite despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în limita a 6,07 milioane de euro, în timp ce pentru daunele materiale, limita de despăgubiri este în prezent de 1,22 milioane de euro.
Ce soluții au cei care au de recuperat despăgubiri de peste 500.000 de lei?
La această întrebare, FGA spune că singura speranță este în cadrul procedurii de faliment, prin înscrierea la masa credală.
- "Creditorii de asigurări beneficiază de două posibilități legale de recuperare a sumelor cuvenite ca urmare a intrării în procedura de faliment a unui asigurator. Astfel, aceștia pot recupera în cadrul procedurii de faliment întreaga creanță datorată de societate, beneficiind de prioritate absolută față de orice alte creanțe, în ceea ce privește activele admise să reprezinte rezervele tehnice ale societății de asigurare/reasigurare aflate în procedura de faliment, conform art. 267 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
- O altă posibilitate a acestora este aceea de a urma procedura administrativă, prin depunerea unei cereri de plată și a documentației justificative a creanței la Fond. În situația în care valoarea despăgubirii unui creditor de asigurare este mai mare decât plafonul stabilit pentru FGA, suma ce depășeste acest plafon poate fi recuperată de creditorul de asigurare în cadrul procedurii de faliment.
- În vederea instrumentării dosarelor de daună, Fondul a adoptat procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorate din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor.
- Procedura internă FGA are în vedere acordarea unor despăgubiri pe cale amiabilă, într-un termen relativ scurt, și a avut în vedere principiile utilizate în Ghidul FPVS privind solutionarea daunelor morale, raportându-se în stabilirea despăgubirilor la consecințele negative suferite de victimă, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, măsura în care i-au fost afectate situația familială, social profesională, urmărindu-se să nu se ajungă la nicio îmbogățire fără justă cauză.
- Acolo unde despăgubirile au fost solicitate în baza unei hotărâri de instanță, FGA s-a conformat acestora, în limita plafonului stabilit de lege. (n.a 500.000 de lei)", au mai precizat oficialii FGA.
Ce opțiuni au cei aproape 3 milioane de clienți ai City Insurance, după ce a început falimentul acestui asigurător RCA / Ce trebuie să știe păgubiții
Cei aproape 3 milioane de români care au polițe RCA la City Insurance au două opțiuni după ce ASF a decis să ceară falimentul acestui asigurător: pot să-și păstreze asigurările până la data expirării ori pot să le denunțe și să încheie contracte la un asigurător fără probleme.
Dacă ești client City și vrei să denunți polița RCA, dacă nu ai avut daune în perioada de valabilitate de pâna la denunțare, pentru perioada neexpirată ai dreptul să îți recuperezi diferența de primă de la Fondul de Garantare a Asiguraților, se arată într-un ghid lansat luni de UNSAR și BAAR pentru clienții și păgubiții acestei societăți.
Cei mai afectați vor fi însă păgubiții, cei loviți în trafic de o mașină asigurată la City, deoarece multe service-uri nu mai fac reparații pe aceste polițe și toate despăgubirile de la acest asigurător vor fi plătite de FGA în limita a 500.000 de lei pentru fiecare contract de asigurare. Pentru diferență este nevoie să te înscrii la masa credală, in cadrul procesului de faliment al asigurătorului.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri seara să îi retragă autorizația de funcționare societății City Insurance, cea mai mare companie de asigurări și liderul pieței RCA, cu aproape 3 milioane de asigurați. Măsura a fost luată după constatarea stării de insolvență a asigurătorului, ASF urmând acum să promoveze în instanță cererea de deschidere a falimentului.
Amintim că, potrivit legislației din România, orice asigurare RCA validă, indiferent de cât de puțin costă, permite despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în limita a 6,07 milioane de euro, în timp ce pentru daunele materiale, limita de despăgubiri este în prezent de 1,22 milioane de euro.
- Deci o asigurare RCA, în afara șoferului vinovat, despăgubește pe oricine suportă o daună inclusiv pe membrii de familie ai șoferului vinovat aflați cu acesta în autovehicul în momentul accidentului.
Altfel spus, în cazul unui accident, de care tu, client City Insurance, te faci vinovat, asigurarea RCA poate suporta plata acestor despăgubiri maxime. În situația tragică în care apar victime în mașina ta ori a celui pe care l-ai lovit, cheltuielile cu spitalizarea ți-ar fi greu de suportat, dacă nu ai avea o asigurare RCA.