Sparle si soparle, 23.08.2021

duminică, 22 august 2021

Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a afirmat joi că firma părinţilor săi a fost înfiinţată în anul 1997, atunci când el avea 18 ani, precizând că nu se justifică suspiciunea că şi-ar folosi părinţii paravan pentru afaceri. De asemenea, el a menţionat că această firmă a câştigat contractele numai prin licitaţie publică. Vîlceanu a lucrat, încă din anul doi de facultate, pentru firma Trefo SRL, companie care derulează contracte în domeniul energiei şi care este controlată de familia sa. Numai anul trecut, SC Trefo SRL, deţinută de mama lui Dan Vîlceanu, a încheiat 20 de contracte cu CET Govora şi Complexul Energetic Oltenia, companii deţinute de stat. Valoarea acestor contracte a fost în 2020 de 4,3 milioane de lei, aproape un million de euro. Potrivit declaraţiei de avere, liberalul deţine şi titluri de stat în valoare de 731.501 lei.

Unii lideri PNL Valcea sunt de-a dreptul penibili, cum se inghesuie pe la tot felul de evenimente festive prin judet. Spre exemplu: Cantecele Oltului de la Calimanesti. Toata gasca liberala s-a lipit de edilul Florinel Constantinescu in acest week-end. Orasul statiune Calimanesti nu a fost ajutat niciodata de acesti indivizi demagogi si incompetenti! I-am vazut mustata lui Romulus Bulacu in fruntea oficialitatilor – ce cauta ipochimenul acesta la evenimentul respectiv? Sa fim seriosi! La fel s-a intamplat si la ceremonia de dezvelire a bustului marelui politician liberal Ion I.C. Bratianu la Dragasani. Niste neica-nimeni (multi dintre ei!), care nu au nicio legatura cu valorile liberalismului s-au inghesuit la poze, sa pateze memoria marelui inaintas PNL! Rusine Buiky si gasca de nulitati!

Inspectorii de integritate de la ANI au demarat un amplu control la o societate comerciala din Ramnicu Valcea. Sunt verificate contracte incheiate de-a lungul ultimului an cu o anumita firma din judet, ce are legaturi directe cu un demnitar din fruntea unei institutii publice. Se verifica inclusiv conexiunile… familiale! Urmeaza actiuni interesante!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe