Românii care se vaccinează împotriva COVID-19 vor primi bonuri de masă de 100 de lei / Cîțu: Este un proiect pilot / Nu este clar cum și nici de când

miercuri, 11 august 2021

Românii care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă - două doze de vaccin Pfizer, Astra Zeneca sau Moderna sau o doză de vaccin Johnson&Johnson - vor primi bonuri de masă în valoare de 100 de lei, a anunțat marți ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la finalul ședinței coaliției. Ioana Mihăilă a precizat că măsura a fost "agreată" la nivelul coaliției și se adresează exclusiv persoanelor care se vor vaccina de acum încolo, nu și celor deja vaccinate. Premierul Florin Cîțu a precizat că este vorba despre un proiect pilot. Măsura nu se aplică imediat, ci după ce Guvernul va adopta un act normativ în acest sens - conform hotnews.ro

  • Forma finală a actului normativ ce urmează să fie adoptat de Guvern nu este cunoscută în acest moment, iar decizia finală - dacă măsura se va adresa tuturor persoanelor care se vor vaccina de acum încolo sau va fi un proiect pilot mai restrâns - va aparține Guvernului, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății. Măsura s-ar putea aplica din luna septembrie, după rectificarea bugetară.

"Am agreat o măsură care a fost propusă, și anume bonurile de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo", a declarat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a mai precizat și că "urmează să vedem posibilitățile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate".

Cîțu: Proiect pilot - voucher de 100 de lei pentru fiecare persoană vaccinată

Și premierul Florin Cîţu a anunţat că în coaliţie au fost discuţii despre demararea unui proiect pilot prin care persoanele care se vaccinează să primească un voucher în valoare de 100 lei.De asemenea, va exista şi o loterie care e posibil să funcţioneze după modelul ANAF cu bonurile fiscale.

Impactul bugetar iniţial este de 50 milioane lei pentru ambele proiecte, a precizat primul ministru, citat de News.ro.

"Am fost de acord să începem aceste proiecte pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere de câte 100 lei şi o loterie şi vom aloca şi aici bani. Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, deja există un program acolo. La Ministerul Sănătăţii cel cu vouchere, cel cu loteria, cred că va trebui să mergem la Ministerul Economiei. Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost făcute astfel de programe. Am alocat sume pentru medicii de familie. Ştiţi foarte bine că acele sume nu au fost cheltuite. Propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic şi dacă resursele vor fi epuizate, vom aloca noi resurse", a explicat Florin Cîţu marţi, la finalul şedinţei coaliţiei care a avut loc la Parlament.

Întrebat când va fi implementat proiectul pilot, Cîţu a răspuns: "Eu aştept actul normativ să fie adoptat în şedinţa de Guvern şi apoi să putem să punem bazele. Cred că o să fie hotărâre de Guvern. Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei. Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF cu bonurile fiscale şi cred că de acolo ne vom inspira."

Doar 30% dintre români s-au vaccinat

Rata de acoperire vaccinală în rândul populației eligibile din România - cu vârsta peste 12 ani - este în jur de 30%, a anunțat marți coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

Peste 5,07 milioane de români s-au vaccinat cu cel puțin o doză, iar dintre aceștia, peste 95% s-au vaccinat cu schema completă.

Dintre românii vaccinați, 1,1 milioane sunt persoane din mediul rural, vaccinate cu schema completă, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Cea mai mare rată de vaccinare, în rândul populației eligibile - cu vârsta peste 12 ani - este în București, unde 48% din populația eligibilă s-a vaccinat.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare mai spune că, cel mai probabil, ne apropiem de procentul de 50% imunitate colectivă - în jur de 30% din populație vaccinată, iar restul de aproximativ 20% trecută prin boală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe