"Focarele de PPA pot fi controlate numai daca sunt stabilite si aplicate masurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatatie, iar atunci cand acestea nu se respecta trebuie luate masuri de sanctionare drastice. Aceasta, in conditiile in care 50% din cele 4,1 milioane de capete de porci crescuti pe teritoriul Romaniei se afla in exploatatii non-profesionale. Avand in vedere specificul virusului pestei porcine africane, pentru care nu exista vaccin, respectarea unor masuri minime de biosecuritate este una dintre cele mai importante modalitati de prevenire", afirma ANSVSA.
Desi exploatatiile comerciale respecta cerintele de trasabilitate si biosecuritate, atrag atentia reprezentantii institutiei, cele mai recente focare au aparut in cazul acestor unitati atunci cand se aflau in zona de restrictie, ca urmare a vecinatatii lor cu focare din gospodariile populatiei.
"Responsabilizarea detinatorilor de porcine din gospodariile populatiei si verificarea respectarii obligatiilor acestora privind sanatatea, bunastarea, regulile minime de biosecuritate si miscare animalelor au un rol deosebit de important in vederea prevenirii evolutiei pestei porcine africane. In completarea masurilor de prevenire a raspandirii bolii, se impune limitarea activitatilor de comercializare a porcinelor din exploatatiile non-comerciale. De asemenea, cresterea porcinelor in exploatatii in aer liber s-a dovedit a avea un inalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesara interzicerea acestei forme de crestere a porcinelor in perioada in care pe teritoriul Romaniei evolueaza focare de PPA", se mai spune in comunicat.
Conform ANSVSA, aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, dupa adoptare, va fi precedata de o campanie de informare si de consiliere a crescatorilor de porcine privind importanta aplicarii si respectarii normelor minime de biosecuritate.
"Respectarea cerintelor minime de biosecuritate ii va feri pe crescatori de patrunderea virusului in gospodarie, de imbolnavirea si de pierderea animalelor. Este important de subliniat ca responsabilitatea combaterii PPA revine tuturor institutiilor din Romania, cu responsabilitati in domeniu (ANSVSA, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Autoritatile Publice Locale si nu in ultimul rand crescatorii de porcine), boala nu poate fi gestionata exclusiv de serviciile sanitare veterinare. Mentionam ca acest proiect de act normativ se afla in procedura de avizare interministeriala si poate suferi modificari", precizeaza ANSVSA.
Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara a lansat in dezbatere publica un proiect de ordonanta de urgenta care prevede amenzi de pana la 8.000 de lei pentru cei care nu iau masuri de biosecuritate si nu respecta restrictiile impuse de autoritati.
Printre altele, in document scrie ca porcii nu trebuie hraniti cu resturi alimentare, iar la intrarea in adaposturile animalelor trebuie sa existe locuri in care incaltamintea gospodarului sa fie dezinfectata.
Web Design by DowMedia