Referindu-se la activitatea „de geniu” desfășurată în ultima perioadă de viceprimarul Virgil Pîrvulescu, edilul-șef al Râmnicului, Mircia Gutău, a spus ironic pe un site de socializare: „În sfârşit, se pare că PNL Râmnicu Vâlcea va începe să facă politică! Nu e foarte clar ce a făcut până acum, dar în viziunea candidatului Virgil Pîrvulescu la şefia organizaţiei municipale se pare că doar a cam pierdut vremea de pomană. Vreau să îl felicit sincer pe viceprimarul bântuit cu „alarmantă atenţie”, de „aşteptările şi nevoile societăţii”, pentru momentul de candidă sinceritate şi inventarea roţii politice la liberalii vâlceni. O singură nedumerire mai am: când zice pompos că „este timpul să facem politică pentru oameni şi cu oameni”... atunci pentru cine s-a agitat aşa de tare până acum? PS: Domnul Buican ce zice?”
Cu un tupeu dus la extrem, primarul din Drăgășani, Cristian Nedelcu, își arogă merite la realizarea investiției străine turce de 20 milioane de euro înfăptuită în „orașul dintre vii”, doar pentru a mai câștiga capital electoral. În presa locală „de casă”, primarul Nedelcu spune cum el a contribuit decisiv la aducerea turcilor, dar îi spunem că raționamentul investiției a fost dat de calculul economic de profitabilitate și de poziționarea zonei al companiei respective și nicidecum pentru „ochii frumoși” ai edilului din Drăgășani. Cel mult, alesul PSD se putea lăuda cu... eliberarea autorizației de construire pentru realizarea clădirilor și a capacităților industriale aferente!
Pentru a doua oară consecutiv, secretarul Primăriei Râmnicului, Ion Didoiu, nu a contrasemnat de legalitate decizia controversată a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, de luna trecută, privind realegerea „tovarășului” Grig Crăciunescu în funcţia de preşedinte de şedinţă pentru o perioadă de 3 luni. Propunerea a întrunit 12 voturi pentru (ale PNL și USR) și 11 voturi împotrivă.
Incident violent in Parcul Mircea cel Batran din Ramnicu Valcea! Sambata, 05 iunie, in jurul orei 19.20, o fetita aflata la locul de joaca din parc a lovit usor, din greseala, o alta fetita. Mama fetitei lovita se afla in restaurantul din zona si a venit valvartej, cu o falca in cer si alta in pamant, certand-o violent pe cealalta copila. Mama fetitei certate a intervenit si cu calm a rugat-o pe femeia recalcitranta sa foloseasca un limbaj mai civilizat. Reactia a fost una spontana, de Vestul Salbatic, mama fetitei lovita in joaca de alt copil i-a infipt mana in gat celeilalte femei si a trantit-o la pamant! In urma loviturii femeia s-a lovit puternic la cap, pierzandu-si pentru cateva minute constiinta. Dezamagitor si strigator la cer este faptul ca nicio persoana prezenta in zona nu a intervenit sa o ajute pe victima cazuta la pamant! In 15 minte a ajuns la fata locului si un echipaj de politie, tarziu deoarce agresoarea isi luase deja talpasita! Socata victima incidentului va depune plangere penala si va scoate certificat medico-legal. Le sugeram politistilor sa-si faca treaba cu profesionalism si sa ridice inregistrarile video de pe camerele din zona (restaurant Kyos). De asemenea, asteptam un punct de vedere al IPJ Valcea referitor la acest incident si masurile legale dispuse!