În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopiei Râmnicului.

La final, Părintele Protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare – Suiești, a rost un cuvânt de felicitare din partea preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului:

„Sunt îndeobște cunoscute îndemnurile Sfinților Părinți de a-i cinsti pe Arhierei și de a le arăta toată supunerea, ridicând atât de mult cugetarea asupra lor încât să fie asemănați cu Însuși Hristos. Într-un mod clar și evident, așa scria și Sfântul Paisie de la Neamț în cuvântul său „Despre semnul Sfintei Cruci”, că după adorarea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților, a sfintelor moaște și a semnului Sfintei Cruci, cinstea noastră trebuie să fie arătată către oamenii cei duhovnicești, cei rânduiți de Domnul nostru a fi stăpânitori bisericești, și arată Sfântul Paisie și felul în care trebuie să-i privim: „Pe mireni să-i avem ca pe sfinți, pe monahi să-i cinstim ca pe îngeri, pe preoți ca pe apostoli, iar pe arhierei să-i cinstim ca pe Hristos Însuși”.

Sfântul Nicodim Aghioritul, printr-o vedere luminată de Duhul Sfânt, ridică și mai mult nivelul obișnuit de înțelegere la ceva cu mult mai înalt, de care chiar el se minunează, vorbind despre stăpânirea ce îi este dată arhiereului. Și spune că Dumnezeu a dat în mâna lui atât stăpânirea cerului, a pământului, cât și a celor de sub pământ. Cerul, pentru că acolo sus arhiereul leagă și dezleagă cele ale oamenilor; pământul pentru că aici rânduiește toate ca să meargă cu bună rânduială și să se împlinească tot ce este scripturistic; iar cele de sub pământ, pentru că jertfele și rugăciunile lor pe care le fac ușurează de munci și scot sufletele celor din iad. „Fiindcă lucrul care îl face Arhiereul aici jos pe pământ, pe însuși acesta îl întărește și Dumnezeu sus în cer”(Sf. Nicodim Aghioritul, Cuvânt pentru Arhierie, în Apanthisma).

În acest sens și Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuv. al III-lea pentru Preoție, zice mai clar: „cele ce lucrează jos arhiereii, acestea și Dumnezeu sus le adeverește, și Stăpânul Se încredințează sfatului slugilor”. Pe baza acestor învățături, Sfinții Părinți, de fiecare dată când se adunau la Sinoade Ecumenice sau locale, au stabilit și prin canoane cinstea ce trebuie acordată arhiereului, stăpânirea pe care o are asupra tuturor celor bisericești, supunerea pe care cei din treapta inferioară trebuie să o arate și ascultarea de cei rânduiți de Dumnezeu a fi întâi stătători, care după cuvântul Apostolului Pavel „poartă grijă de sufletele noastre” și prin odihna sufletească cu care trebuie să-i odihnim, să facă aceasta „cu bucurie, iar nu suspinând”.

De aceea, de fiecare dată când vedem că frați de-ai noștri sunt cuprinși de duh de răzvrătire, de împotrivire, de ceartă și de clevetire asupra unui arhiereu, socotim că nu defaimă doar persoana arhiereului, ci încalcă grav canoanele și învățăturile Sfinților Părinți care au primit acestea de la și prin Duhul Sfânt.

Atât îndatorirea față de Înaltpreasfinția Voastră ca arhipăstor al nostru, cât și obligația față de omul integru, exprimarea stimei față de patriotul desăvârșit și evlavioasa recunoaștere a păstorului ortodox, cu ușurință ne determină să observăm la Înaltpreasfinția Voastră o remarcabilă înzestrare nativă, o neobișnuită vigoare de acțiune, o minte pătrunzătoare la detaliu, o inimă mărinimoasă împodobită cu daruri naturale și dobândite; ocrotitor al intereselor Bisericii și eparhiei, perspicace în cunoașterea problemelor, activitatea irenică, patriotismul incontestabil, calitățile de conducător energic; cu un adânc și intens simțământ patriotic, ați crezut cu tărie că poporul român este popor următor lui Dumnezeu, predicând că nimic nu este mai înalt decât Ortodoxia și decât cultura noastră. De aceea, nu ați încetat, prin faptă și cuvânt scris, să binevestiți comorile tradițiilor duhovnicești și naționale, convingând și însuflețind, dar și aducând pocăință și îndemnând spre smerenie acolo unde necesitatea a impus.

Ați nădăjduit să dobândiți inima noastră după inima Domnului (cf. Psalmul XIX, 5) și, timp de 7 ani, în toate mănăstirile și parohiile, la slujbe sau prin vizite pastorale, printr-o prezență ireproșabilă, ați dăruit prin semnul binecuvântării pacea lui Hristos, sub pecetea cuvintelor Scripturii: „Pace vă las vouă, Pacea lui Hristos o dau vouă” (cf. Ioan XIV, 27), încât putem spune că nu este colțișor în această eparhie în care să nu i se fi binevestit această pace. Având o panoplie complexă și amplă a cugetărilor care îndreptățesc și justifică imensele și multitudinea lucrărilor desfășurate în Eparhie și la Centrul Eparhial, biruind îndoielile, teama și lipsurile, nu ați făcut risipă de argumente, ci ați împlinit cu fapta cele ce se cereau.

Conștient de importanța misiunii și a răspunderilor de ierarh, v-ați ostenit să fiți la înălțimea acestor răspunderi, tinzând să depășiți prin virtute pe cei păstoriți. Ați căutat să să stingeți împotrivirile prin cuvântări și acțiuni, prin legături practice cu toți. Întorcând frumusețea de la interior spre exterior, ați reînnoit arta bisericească și ați angajat toți păstoriții la o cinstire mai cu adaus spre Maica Domnului, prin mulțimea de icoane frumos zugrăvite și prăznuite, cât și spre Sfinți, prin icoane și racle cu sfinte moaște, ca temelii puternice pentru păstrarea și înmulțirea evlaviei și a credinței. Desfășurarea de activități culturale, concerte, recitaluri și piese de teatru, nu a fost o simplă juxtapunere cu spiritualitatea, ci adesea ați încercat o sudură, a celor ce deveniseră prea profane, cu materialul biblic și tradițional bisericesc. Oameni care nu erau apropiați de Biserică au aflat prin însăși ocupația lor calea către Dumnezeu, prin inedita metodă a Înaltpreasfinției Voastre. Cultura dobândită și însușită critic și selectiv, scrisorile pastorale către credincioși și către monahi respiră echilibrul duhovnicesc, stăruind la cei din urmă asupra ascultării și muncii perseverente, dar și slujirii comunității, ajutorării săracilor și dăruirii de sine. Ați explicat că ascultarea nu este facultativă ci, prin angajare în trăirea credinței, trebuie să fie totală. Curajos prin ethosul spiritual, V-ați avântat în lupta cu ispitele cu o surprinzătoare voinicie tinerească și cu fapta plină de osteneală. Ați arătat că nu trebuie să se cedeze decât dacă ieși biruitor. Echilibrând contradicțiile și găsind întotdeauna modul potrivit de a aborda o problemă, ați acționat permanent ca un acrobat, exercitându-Vă benefica influență în vremuri de anormalitate.

Prin purtarea demnă și evlavioasă a sacosului celui spintecat și prin cu clopoței, care înseamnă cămașa lui Hristos cea spintecată de eretici, ați păstrat prin sunetul propovăduirii adevărata credință. Purtarea omoforului pe umeri în cei 7 ani trecuți ne-a arătat că purtați pe umeri cu osteneală toate neputințele celor păstoriți, toate greutățile și toate lipsurile. Mitra frumos împodobită arată vrednicia cea preaînaltă pe care o aveți, și că nu aveți Cap decât pe Hristos și din legile Lui și din cuvintele Lui ne păstoriți și pe noi. Cârja purtată cu dibăcie prin toată eparhia ne-a adunat pe toți la pășunea cea duhovnicească și ne-a ținut strânși într-o singură turmă, păstorită spre slava lui Dumnezeu. Engolpionul de pe piept ne-a făcut să simțim că ne purtați în inima din piept, că Vă rugați pentru noi și cu sinceritate ne doriți cel mai prețios lucru: mântuirea sufletelor.

Unindu-ne cu toții inimile într-o dorință  tare „a harului și a păcii de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Iisus Hristos” (II Corinteni I,2), rugăm pe Dumnezeu să coboare harul de sus și pacea Sa păstorească, ca să vestiți nouă, turmei Înaltpreasfinției Voastre, harul și pacea, și „Însuși Domnul Păcii să Vă dăruiască pace întotdeauna și în tot chipul” (II Tesaloniceni III,16)

Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!”

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat faptul că „în Biserică se realizează unitatea credincioșilor întru Hristos Domnul, unitate care este icoană a unității depline dintre Persoanele Sfintei Treimi: „Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei” (Ioan XVII, 10). Prin Jerfa Sa, Hristos Domnul „ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (II Petru 1, 4).

Harul lui Dumnezeu face începutul sfinţirii noastre prin Botez, dar menţine starea de sfinţenie şi ne face să creştem epectatic în ea, după cum învață Sfântul Grigorie Palama: „Căci fără unire, asemănarea nu ajunge pentru îndumnezeire. Iar asemănarea de care avem nevoie este aceea care ne vine din lucrarea şi păzirea poruncilor dumnezeieşti, care nu se săvârşeşte numai prin imitarea naturală, ci din puterea Duhului, care ne vine prin sfinţita naştere a noastră din nou de sus şi se întipăreşte în chip negrăit în cei botezaţi. Prin aceasta, cei ce «nu din sânge, nici din voia bărbatului, nici din voia trupului, ci din Dumnezeu s-au născut» - (Ioan I, 13), ca nişte copii de curând născuţi, «pot ajunge la măsură plinătăţii lui Hristos» - (Efeseni IV, 13)”.

Omul care L-a primit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, trebuie să-şi conformeze lucrările şi gândurile după voinţa Domnului”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.