Oficiul Registrului Comerţului (ONRC) de pe lângă Tribunalul Vâlcea a comunicat că, în cursul primelor 4 luni din acest an, în judeţul Vâlcea, s-au efectuat 777 de înmatriculări de firme noi, cu 12% mai mult faţă de situaţia din perioada similară din anul 2020. Din cele 777 firme nou înfiinţate, 530 erau SRL-uri, 83 erau Întreprinderi Individuale (II), 143 erau Persoane Fizice Autorizate (PFA), 20 Instituţii Financiare (IF) şi nici o societate pe acţiuni. Numai în luna aprilie 2021, au fost 169 de înmatriculări de firme noi la nivelul județului Vâlcea.
Începând cu data de 30 aprilie 2021, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 101/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 111/2020: persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali; sunt exceptate de la obligaţia depunerii declaraţiei privind beneficiarul real regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat; declaraţia anuală se depune la oficiul registrului comerţului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale; dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit; în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, în vederea evitării aglomerării ghișeelor, recomandăm ca transmiterea cererilor de depunere a declarațiilor privind beneficiarii reali să se facă prin mijloacele electronice (portalul de servicii al ONRC sau adresele de e-mail ale ORCT) sau prin corespondenţă.
Web Design by DowMedia