Șase persoane, acuzate că au spart adresele de e-mail ale unor persoane cunoscute de la noi din țară şi au reuşit să scoată bani din conturile lor bancare, au fost trimise în judecate de procurorii antimafia - potrivit europafm.ro
De asemenea, hackerii ar fi intrat pe conturile de socializare ale vedetelor şi au cerut bani de la prietenii acestora.
Printre victime s-au aflat Gabriel Dorobanţu, precum și actorul Adrian Nartea.
Procurorii DIICOT susțin că, începând cu luna decembrie 2019, gruparea a înlocuit cartelele SIM ale victimelor, folosindu-se de datele de identitate. Inculpații ar fi avut datele personale după ce au acceasat baza de date a unei companii de telefonie mobilă
Totodată, inculpații au cerut în numele victimelor obţinerea unor credite de la bănci şi de la instituţii financiare nebancare.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.