În baza Contractului de finanţare nr. 19942/26.05.2021 semnat de Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Atilla, şi de primarul Mircia Gutău, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea primeşte 4.112.333,59 lei pentru co-finanţarea lucrărilor de anvelopare termică a opt blocuri de locuinţe. Investiţia este bugetată începând cu anul viitor, iar imobilele ce vor fi reabilitate termic sunt: bloc 1 Oltchim - str. Mihai Viteazu nr. 45, bloc 2 Oltchim - Aleea Ciocârliei nr. 4, bloc 90 - str. Mărăşeşti nr. 11, bloc C10 - str. Mihai Eminescu nr. 41, bloc D22 - str. Carol I nr. 39, bloc P3 - str. Zorilor nr. 1, bloc G225 - bd. Nicolae Bălcescu nr. 41 şi bloc G50 - bd. Nicolae Bălcescu nr. 45. În baza ”Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe derulat conform OUG nr. 18/2009”, Primăria Municipiului are deja fonduri contractate pentru reabilitarea termică a şapte blocuri din zona centrală, din Troianu şi din Ostroveni.
Web Design by DowMedia