Primarul Ramnicului, Mircia Gutau: „I-am delegat atribuții viceprimarului Pârvulescu! Să aducă terenurile la Primărie”

joi, 25 martie 2021

„Un proverb – gen foarte drag în ultima vreme viceprimarului Pîrvulescu Virgil – spune cam așa: “Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea îndeplini !”. Așadar am decis, în temeiul prerogativelor ce îmi revin prin lege, să îi trasez viceprimarului Pîrvulescu, printr-o Dispoziţie a Primarului în curs de întocmire în aceste zile, sarcina de a aduce în patrimoniul Muncipiului Râmnicu Vâlcea terenurile despre care tot face vorbire în ultimele sale postări de pe Facebook.

Cât priveşte destinaţia respectivelor terenuri după intrarea în domeniul public, aceasta nu este deja stabilită, aşa cum crede acum viceprimarul Pîrvulescu confundând administraţia publică cu beletristica, ci va rezulta în urma unor consultări publice dintre cele mai ample, în cadrul cărora comunitatea locală îşi va putea expune sugestiile şi punctele de vedere.

De asemenea, viceprimarul va primi atribuții în a realiza delta la confluența râurilor Olănești cu Olt și în a face demersuri la Guvern pentru creșterea salariului minim la 3000 de lei net. Sunt promisiunile lui din campania electorală!

Viceprimarul Pîrvulescu îmi va raporta lunar progresele înregistrate în îndeplinirea sarcinilor ce îi sunt alocate prin această Dispoziţie a Primarului.

Cât priveşte proiectul de ”Hotărâre” de Consiliu Local întocmit de consilierul local Pîrvulescu Virgil care îl împuterniceşte pe viceprimarul Pîrvulescu Virgil să aducă peste 72 de hectare de teren la UAT Râmnicu Vâlcea şi să coordoneze departamentele de Investiţii-Achiziţii şi Economico-Financiar, am să-l consider doar una din şirul (destul de lung, din păcate) de ”perle administrative” cu care mulţi dintre proaspeţii aleşi după scrutinul din septembrie trecut ne-au obişnuit: un astfel de demers nu are nici un temei legal, iar un viceprimar nu poate primi sarcini decât de la Primar, căruia îi este subordonat!

Îi urez succes viceprimarului Pîrvulescu Virgil în îndeplinirea noilor sale atribuţii!

P.S. Citind atent proiectul de hotărâre și referatul întocmite de viceprimarul mai sus pomenit, înțeleg de ce dorește cu ardoare înființarea unui spital de îngrijiri paliative!” a transmis Mircia Gutău, primarul municipiului Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe