Deși se declară „mare jurist”, consilierul local userist Alin Manda nu cunoaște atribuțiile, răspunderile și competențele legale ale instituțiilor publice! Pentru că altfel nu ne explicăm de ce a depus taman la Primăria Râmnicului numitul Manda un proiect de HCL privind separarea benzilor de circulație și amplasarea de pasarele pietonale... pe DN 64 Râureni-Stolniceni. Ideea este bună, dar Alin Manda trebuia să se adreseze direct proprietarului și administratorului, în speță CNAIR și Ministerul Transporturilor. „Proiectul este pentru cetățeni, ale căror drepturi și interese trebuie să primeze, întrucât din păcate până la acest moment vocea lor nu s-a făcut auzită în și la Primăria Râmnicu Vâlcea. În ultima săptămână au avut loc la Râureni două accidente grave iar noi aleșii locali nu trebuie să rămânem impasibili - avem responsabilitatea tuturor cetățenilor care prin vot ne-au conferit legitimitate și mai ales a vieții acestora”, anunță cu emfază consilierul Manda.
La lucrarea de investiții „Construire pod peste pârâul Coisca, în punctul Anuța, comuna Sălătrucel, județul Vâlcea”, fostul primar Nicolae Sima a efectuat în 2018 cheltuieli majorate nejustificat (300 milioane de lei vechi), prin utilizarea și facturarea de către antreprenor a unor cote de cheltuieli indirecte și profit mai mari decât cele stabilite prin devizul ofertă, anexă la contractul de lucrări, conform Curții de Conturi. Pentru contractul de proiectare și execuție lucrări „Construire pod peste pârâul Coisca în punctul Anuța, comuna Sălătrucel, județul Vâlcea”, Primăria Sălătrucel nu a înregistrat în contul „8050 - Disponibil din garanția constituită pentru bună execuție”, garanția pe care executantul lucrării a constituit-o în conformitate cu prevederile contractuale, în valoare de 1 miliard de lei vechi.
După victoria obținută duminică seara, la Odense, scor 26-25, SCM Rm. Vâlcea are parte de peripeții nedorite și a rămas blocată în Danemarca. Motivul este timpul nefavorabil de zbor de la Amsterdam, acolo unde echipa vâlceană trebuie să facă escală, pentru că nu există cursă directă de la Odense spre București. SCM Râmnicu Vâlcea va disputa ultimul joc din Grupa B a Ligii Campionilor duminică, 14 februarie (ora 17.00), pe teren propriu, cu Brest Bretagne (Franța). Înaintea ultimei etape din grupele Ligii, echipa pregătită de Florin Pera este pe locul 6 și are un punct avans față de Borussia Dortmund.