Continuând cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „așezarea Mântuitorului în brațele Dreptului Simeon a fost un act care a adeverit smerenia Domnului. Smerenia Domnului Iisus Hristos a depășit putința de înțelegere a firii umane şi a prilejuit celor din templu cunoașterea tainei lui Dumnezeu ce a fost oferită ca experienţă duhovnicească după îndelungă rugăciune şi curăţire a inimii.
Starea dobândită de Dreptul Simeon la vederea Mântuitorului a fost o stare de cunoaştere duhovnicească ce ne încredințează că, în sfântul lăcaș, Dumnezeu Se descoperă și vine în întâmpinarea celui ce Îl caută.
Rugăciunea „acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”, ne descoperă că mântuirea este primită ca dar de la Dumnezeu, însă noi trebuie să lucrăm permanent spre a fi  în comuniune cu acesta. Lucrul acesta a fost tâlcuit și de Sfântul Grigorie Palama: „căci dacă Fiul lui Dumnezeu n-ar fi coborât din ceruri, am fi lipsiţi de nădejde în ce priveşte urcarea la cer; dacă nu S-ar fi întrupat, n-ar fi pătimit în trup, n-ar fi înviat şi n-ar fi fost înălţat pentru noi, n-am fi cunoscut excesul iubirii lui Dumnezeu pentru noi”.
Dreptului Simeon i s-au deschis ochii duhovnicești într-un alt fel de vedere, al inimii mai presus de toate simţirile şi de toate înţelegerile, unul ce întrece toate puterile înţelegătoare ale sufletului nostru”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.