Binecuvântare arhierească la începutul noului an în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea

vineri, 1 ianuarie 2021

În prima zi a noului an, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

Împărtășind cuvânt duhovnicesc celor care preoților și credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că „Tăierea împrejur a Domnului ne-a reamintit că am intrat într-un legământ nou cu Dumnezeu și că am fost tăiaţi împrejur „cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos” (Coloseni II, 11).

Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că „Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus” (Galateni III, 25-26).

Tăierea împrejur a Domnului este deopotrivă o adeverire a realității întrupării Mântuitorului Hristos după cum și  Sfântul Efrem Sirul învață: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sângele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durându-L, plângea, precum se cădea firii omeneşti”.

În explicarea întelesurilor duhovniceşti ale Legii vechi Sfântul Maxim Mărturisitorul descoperă toată adâncimea tainelor ce vor fi descoperite în Legea nouă, a harului. Fiecare moment proniator din Vechiul Testament anunţă în chip profetic revărsarea darurilor Duhului Sfânt, trimis de Hristos cel înviat peste Sfinţii Apostoli şi prin aceştia peste toţi creştinii. Condacul Praznicului Tăierii Împrejur deslușește în chip minunat că „Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşelile celor muritori”.

Sfântul Grigorie Palama vorbeşte în acest sens despre „începutul urmării şi petrecerii vieţii în Hristos, prin mijlocirea unei vieţi după porunca lui Hristos şi după petrecea Evangheliei, având drept scop biruinţa asupra patimilor prin luptele duhovniceşti pregătindu-ne viaţa cea fără de dureri, nestricăcioasă şi cerească", a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe