ȘEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL RÂMNICU VÂLCEA ÎN DATA DE 21.12.2020. ORDINEA DE ZI

sâmbătă, 19 decembrie 2020
 

 

DISPOZIŢIA NR. 4168 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;
Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, încuviințată prin Hotărârea Parlamentului nr.5/2020, prelungită prin Hotărâri ale Guvernului, ultima fiind hotărârea nr. 1065/2020;
În temeiul prevederilor art.133 alin.(2), lit.a) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin.(3), lit.b) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă extraordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 21.12.2020, ora 13.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” - Sala Lahovari din Calea lui Traian nr. 138 B.
(2) Ședința se va desfășura avându-se în vedere măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
(3) Pentru asigurarea caracterului public al ședinței vor fi luate de către conducerea Filarmonicii măsurile tehnice necesare transmiterii on-line a acesteia. De asemenea, în măsura în care reprezentanții mass-media doresc să participe la ședință vor anunța în prealabil despre intenția acestora la adresa de e-mail ”[email protected]”.
(4) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.
Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.
Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
- tuturor membrilor Consiliului Local;
- Filarmonicii Ion Dumitrescu.

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI NR. 4168 DIN DATA DE 17.12.2020

PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 21.12.2020:

1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al doamnei Banu Claudia-Mihaela, precum și vacantarea locului de consilier local - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul Creșterea gradului de utilizare a internetului la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiție ”Extindere rețea gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea” - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
4. Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 180 din 30.07.2020, de modificare și completare a hotărârii nr. 10/31 ian. 2019, așa cum a fost modificată prin hotărârea nr.167/30.05.2019, referitoare la transmiterea cu titlu gratuit a unor suprafețe de fond forestier, din proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în proprietatea publică a municipiului Râmnicu Vâlcea - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3, nr.4 și nr.5.
5. Proiect de hotărâre privind modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.249/29.08.2019 referitoare la predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I” S.A, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Construire bază sportivă TIP 1, sat Goranu, punctul ”Izlaz Goranu”, municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea”, cu modificările și completările ulterioare - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.
6. Proiect de hotărâre privind declararea ca bun de interes public local a imobilului teren în suprafață de 824 m.p. aferent arterei de circulație Intrarea Sică Alexandrescu - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.
7. Proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri de organizare a intervențiilor pe timpul iernii 2020-2021 pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U. – Construire Showroom auto și stație I.T.P, municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Drumul Gării nr.143”, beneficiar S.C. Ralunic S.R.L - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
9. Proiect de hotărâre privind suplimentarea cotizației ce revine municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, în anul 2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 10/2020 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
10. Proiect de hotărâre privind suplimentarea cotizației ce revine municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților din județul Vâlcea, pentru anul 2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 11/2020 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
11. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local, bugetului creditelor interne și a listelor de investiții pe anul 2020 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
12. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2020 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
13. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Filarmonica ”Ion Dumitrescu” pentru anul 2020 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
14. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2020 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
15. Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2021 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
16. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 250% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2021 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Mihai Viteazu nr.18, ca urmare a constatării stării tehnice de clădiri neîngrijite - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
17. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 250% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2021 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă nr.248, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
18. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 250% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2021 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă nr.334 A, ca urmare a constatării stării tehnice de clădiri neîngrijite - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
19. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 315% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2021 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă nr.203, ca urmare a constatării stării tehnice de clădiri neîngrijite - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
20. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 315% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2021 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă nr.101, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
21. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea poziției nr. 1.1 – Învățământ particular din anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 46/2020 referitoare la aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2020-2021 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local pe anul 2021, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul mimim garantat, cu modificările ulterioare, și de către părinții apți de muncă obligați la întreținerea copilului în condițiile stabilite de Codul Civil - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr.3 la Convenția de parteneriat dintre Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcția de Asistență Socială și Asociația ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 317/31.08.2017 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr. 2 și nr.5.
24. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr. 6 – ”Diferențele de tarif” la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 380 din 28 noiembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr. 2, nr.3 și nr.5.
25. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr.4 la Caietul de sarcini, respectiv a Anexei nr.2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local – ”Programul de transport” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
26. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractelor de închiriere a cabinetelor medicale situate în incinta Dispensarelor medicale Goranu și Ostroveni - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
27. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractului de asociere în participațiune nr. II 191/2000, încheiat cu Societatea ”Librăriile Humanitas SA” - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
28. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru suprafețe de teren proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea pe care sunt amplasate construcții provizorii (chioșcuri) pentru activități comerciale, prestări servicii și comercializare presă și carte - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr. 2, nr.3 și nr.4.
29. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractelor de închiriere din zona Spitalului Județean de Urgență - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr. 2, nr.3 și nr.4.
30. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractelor de concesiune pentru suprafețele de teren, proprietatea publică a municipiului, din Piața Agroalimentară Ostroveni - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr. 2, nr.3 și nr.4.
31. Proiect de hotărâre privind aprobarea ”Programului anual de întreținere și reparare a infrastructurii de operare” și a ”Planului de marketing” pentru anul 2021, pentru serviciul de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
32. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat a unei suprafețe de teren și aprobarea concesionării directe a acesteia - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
33. Proiect de hotărâre privind prelungirea temporară a contractului pentru închirierea locuinței sociale, situată în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Iorga nr. 18 C, bloc B01, ap.13 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
34. Proiect de hotărâre privind reprezentarea Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” – inițiator primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
35. Proiect de hotărâre privind reprezentarea Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților din județul Vâlcea – inițiator primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
36. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să încheie acte adiționale la Actul Constitutiv și Statutul Asociației - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
37. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, pentru completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr.1/18.11.2008 - inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
38. Întrebări, interpelări și răspunsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe