„Încă din ianuarie, atenționam cu privire la pericolul acestui virus, deși la vremea respectivă nu era niciun român infectat. I-am solicitat premierului să analizăm, să constituim un Comandament, lucru care s-a și întâmplat ulterior. În România, la vremea respectivă, s-au luat măsuri bune. Nu am fost de acord în acea perioadă cu instituirea stării de urgență, dar, uitându-ne retrospectiv, probabil a fost o măsură bună, nu însă și pentru economie, anul 2020 fiind compromis din punct de vedere economic. S-a văzut acest lucru în trimestrul II, după ce în primul trimestru România a raportat o creștere economică de 2,7%, numărându-se printre puținele țări din Uniunea Europeană care a înregistrat o creștere, majoritatea statelor, inclusiv Germania, Italia, Marea Britanie, fiind pe minus. Bineînțeles că, după închiderea de două luni (n.r. cu referire la starea de urgență), s-au simțit efectele în trimestrul II. Așteptăm rezultatele pentru trimestrul III. Va fi o ușoară creștere economică, firavă, undeva în jur de 2-3%. Asta nu înseamnă că vom închide anul pe plus”, a spus Remus Borza la DC News TV, adăugând ulterior:
„Execuția bugetară la zece luni arată o realitate care nu poate fi cosmetizată prin declarații politice, și anume: un deficit bugetar de 67 miliarde lei. Asta înseamnă 6,3%, dublu față de acel 3% asumat de România prin Tratatul de la Maastricht. Probabil, ne vom duce spre 9% deficit bugetar, ceea ce înseamnă un efort pentru stat. La final, va fi între 80-85 miliarde lei doar deficit bugetar! Dar necesarul de finanțare pentru 2020 este mult mai mare, pentru că vorbim și despre o componentă a datoriei publice din trecut, care ajunge la scadență: ori trebuie plătită, ori refinanțată. Așa se explică politica masivă a Guvernului de împrumuturi. La începutul anului 2020, România a plecat cu o situație bună, o pondere de 35% a datoriei publice în PIB, față de o medie europeană la 1 ianuarie de 83%. Azi, media europeană a datoriei publice este de 87% în PIB, iar în România a ajuns aproape la 43%.
La momentul integrării în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, datoria publică era în jur de 70 miliarde lei. În 2015, a ajuns la 269 miliarde lei, adică a crescut cu vreo 200 miliarde lei în opt ani. La 31 decembrie 2019, era 373 miliarde lei, din nou creștere. Deci, la 1 ianuarie 2020, am plecat de la 373 miliarde lei! Astăzi, datoria publică este de peste 470 miliarde lei! În zece luni, am crescut cu 100 miliarde lei, cât în patru ani! Până la sfârșitul anului mai sunt două luni, probabil, ne vom duce spre aproape 500 miliarde lei datorie”, a spus Remus Borza la DC News TV.
„Cea mai mare amenințare – care e tratată superficial în România – este tocmai cea a datoriei publice, care a escaladat în zece luni cât în patru ani, chiar dacă, atenție, anul acesta ne împrumutăm mai ieftin decât în anii trecuți. Cu toate acestea, ne împrumutăm dublu față de vecinii noștri. Doar anul acesta vom avea dobânzi de plătit în contul datoriei publice de 4,5 miliarde euro! În ultimii cinci, am plătit 55 miliarde lei dobânzi”, a explicat acesta.
„Suntem la buza prăpastiei. Repetăm greșelile trecutului cu aceeași inocență”, a subliniat Remus Borza.
Web Design by DowMedia