Cel mai probabil anul viitor, primarul comunei Gușoeni, Nicolae Concioiu, va realiza încă patru obiective importante de lucrări, respectiv reabilitarea școlii generale, extinderea și reabilitarea dispensarului medical, modernizarea DC 86 (Spârleni - Dealul Mare - Bălșoara) și construirea unui pod de beton armat peste pârâul Gușoianca pe drumul sătesc Spârleni. Pentru perioada următoare, primarul Nicolae Concioiu va înfiinţa un centru multifuncţional pentru persoanele vârstnice şi singure: „Îmi doresc ca localitatea Gușoeni să beneficieze de o infrastructură economico-socială modernă, care să atragă tinerii și investitorii, să ducă la o creștere demografică și stabilă a populației, concretizată într-o dezvoltare rurală durabilă”. În cadrul obiectivelor propuse pentru mandatul 2020-2024, primarul Nicolae Concioiu are în vedere realizarea investiției „Înființare sistem de apă în comuna Gușoeni”. În luna iunie, primarul Nicolae Concioiu a demarat lucrările de construire a unei grădiniţe noi în localitate: „Lucrările sunt în plină desfăşurare. Dacă lucrurile vor decurge normal, în sensul alocării fondurilor necesare achitării devizelor de execuţie, există posibilitatea ca investiţia să fie finalizată în toamna acestui an”. Încă de la începutul acestui an, primarul Nicolae Concioiu a depus la Compania Naţională de Investiţii, în vederea finanţării, un proiect privind construcţia unei săli de sport. În luna aprilie, primarul Nicolae Concioiu a demarat lucrările efective la rețeaua de gaze naturale: „A fost deja emisă autorizația de construire pentru înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Gușoeni. Este un succes, un lucru pe care îl aşteptăm, investitori, gospodării, tineri care sunt afară la muncă şi care mereu ne întrebau când vom avea gaze. În doi ani, peste 1000 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de gaze”. Tot în luna aprilie, Consiliul local al comunei Gușoeni a aprobat rectificarea bugetului local pe 2020, acesta ajungând la suma de circa 4 milioane de lei.
Web Design by DowMedia