Avocata Irina Argeșanu militeaza pentru transparență în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea

miercuri, 25 noiembrie 2020

“Marți, 24 noiembrie 2020, au avut loc ședințele de lucru ale Comisiilor din cadrul Primăriei Ramnicului la care am luat parte în calitate de consilier local, membru al Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetatenilor și al Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, gospodărire comunală și conservarea monumentelor istorice. Analizând subiectele și materialele necesare pentru funcționalitatea acestor Comisii ce dau avize favorabile/nefavorabile consultative înainte de votul din ședințele Consiliului Local, mi-am întărit convingerea cu privire la importanța TRANSPARENȚEI modului de lucru al consilierilor membri în Comisii și, în consecință, SOLICIT TRANSMITEREA ÎN DIRECT A ȘEDINȚELOR DE COMISIE, la fel cum se procedează și cu cele de Consiliu, astfel încât locuitorii Râmnicului să aibă posibilitatea să își formeze o opinie în cunoștință de cauză asupra avizelor ce se dau în cadrul acestor Comisii (Actuala majoritate formată din consilierii PNL și USR a optat pentru ca prima ședință a comsiilor de specialitate să se organizeze cu ușile închise - nr).
Am susținut cu toții TRANSPARENȚA ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ și consider că acesta ar fi un prim pas pentru a demonstra că și intenționăm să facem ce am clamat în timpul campaniilor. Nu văd ce motive ar avea ceilalți consilieri locali să se opună inițiativei mele, deoarece toți dorim transparență. Nu-i așa ?” – a mentionat Irina Argeșanu într-o postare pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe