Autoritatea de Reglementare a elaborat un nou regulament de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, de care este nevoie ca urmare a ultimelor modificări ale legii energiei. Toți consumatorii casnici vor fi racordați gratuit, după ce regulamentul va intra în vigoare, scriu cei de la economica.net.
Popular și scurt spus, oamenii care vor să “tragă gaze” acasă trebuie să țină minte trei lucuri: firma de distribuție e obligată să îi racordeze, la cerere, orinde ar fi locul de consum, racordarea este gratuită iar procesul trebuie finalizat în 90 de zile de la obținerea autorizației de construire a instalației de gaze.
Noul regulament face obiectul unui ordin al ANRE care este în dezbatere publică, ce poate fi vizualizat și chiar descărcat, iar principala modificare relevantă pentru majoritatea viitorilor consumatori casnici se referă la faptul că racordarea la rețeaua de gaze va fi gratuită.
Acest nou regulament pune în practică prevederile din noua lege 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor. Acolo scrie că: operatorul sistemului de distribuție are obligația “să racordeze toți solicitanții la sistemul de distribuție, în termen de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire, conform reglementărilor ANRE. Recuperarea costurilor privind racordarea clienților casnici se realizează prin tarifele de distribuție conform reglementărilor ANRE”. “Punerea în funcțiune a racordului și SRM/SR/SM/PRM/PR/PM se realizează în termen de maximum 90 de zile de la obținerea autorizației de construire sau a acordului/autorizației administratorului drumului, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. d1) din Lege (cel de mai sus – n.red.)”, scrie și în regulament.
Web Design by DowMedia