Primăria Bujoreni va implementa proiectul „Reducerea numărului de comunităţi marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială”

duminică, 4 octombrie 2020

 

În luna iulie, Consiliul Local al Comunei Bujoreni a aprobat participarea Primăriei Bujoreni la implementarea proiectului „Reducerea numărului de comunităţi marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială”, proiect în sumă de circa 1 milion de euro. În perspectiva începerii anului școlar, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a modernizat toate școlile din localitate: „Toate şcolile din localitatea Bujoreni au fost modernizate, astfel încât elevii să poată beneficia de cele mai bune condiţii. Prin urmare, s-a modernizat şcoala din satul Gura Văii, cu 14 săli de clasă, şcoala din satul Bogdăneşti, unde există şi grădiniţă, unde ambele corpuri au fost modernizate, iar copiii pot deja să fie mutaţi în locaţia cea nouă. Aici se va amenaja de asemenea un teren sintetic de sport şi un părculeţ Modernizarea celor patru şcoli din comună reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pentru copiii din localitate”. În luna mai, Primăria comunei Bujoreni a finalizat proiectul „WiFi4EU - Promovarea conectivității la internet în comunitățile locale”, care a presupus instalarea, în variate locuri din comună, a 22 de hotspot-uri (puncte de acces la internet prin WiFi) pe care cetăţenii comunei Bujoreni, elevii și turiștii le pot folosi gratuit. În urma unei decizii a Consiliului Local al comunei Bujoreni din luna iunie, s-a decis alocarea sumei de circa 200 milioane de lei vechi pentru modernizarea iluminatului public în localitate. Conform primarului Gheorghe Gîngu, reabilitarea dispensarului din satul Bogdăneşti s-a finalizat, acesta fiind unul dintre cele mai moderne şi dotate cu aparatură medicală din zona rurală a judeţului. Încă de la începutul acestui an, Consiliul Local al Comunei Bujoreni a aprobat plata sumei de 133.076 lei din excedentul anilor precedenţi pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare pe anul 2020 pentru obiectivul de investiții „Sistem de canalizare a apelor uzate prin înfiinţare reţea de canalizare și construirea stației de epurare, Comuna Bujoreni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe