Primul lockdown prin care au trecut românii a fost unul complicat, fiind o perioadă neobișnuită și nouă. Puțini erau obișnuiți să trăiască în izolare, fără să se întâlnească cu cei dragi sau fără să poată ieși după bunul plac. Deoarece pandemia este în plină desfășurare, există mari șanse ca autoritățile să impună o nouă carantină, cel puțin la nivel local. Ca să nu mai fii luat prin surprindere de această dată, te poți pregăti luând câteva măsuri de siguranță.
Un job care îți permite să lucrezi de acasă
Una dintre cele mai mari probleme întâlnite atât în țară, cât și la nivel internațional, a fost pierderea slujbelor. Multe sectoare considerate neesențiale au renunțat la mare parte din personal și multe afaceri s-au închis. Pentru a nu risca să rămâi fără venituri, te poți orienta către un job care îți oferă posibilitatea să lucrezi de acasă și este într-un domeniu căutat. Un astfel de exemplu este videochatul. Poți face parte dintr-o echipă, precum studioul Kendrastudio.ro, și astfel de te vei bucura de siguranța unui venit semnificativ.
Reamenajarea casei
O altă măsură pe care să o aplici este reamenajarea casei. Alocă un spațiu special pentru birou, unde poti lucra în liniște. Această separare, chiar dacă este parțială, îți va aduce confort psihologic, deoarece spațiul de muncă nu se va mai suprapune cu cel în care îți petreci timpul liber. De asemenea, dacă decorațiunile din prezent îți permit, adaugă piese de mobilier care să te ajute să te relaxezi: un fotoliu pentru citit, un șezlong pe balcon în care să te bucuri de soare sau o măsuță specială unde să-ți savurezi cafeaua. Nu uita de plantele de interior. Sunt remediul perfect pentru depresie și anxietate, contribuind la designul interior al casei tale.
Activități de petrecere a timpului liber
Plictiseala și lipsa varietății activităților se numără printre dificultățile cu care se confruntă multe persoane în izolare. De aceea, este bine să îți faci un stoc de jocuri, cărți și reviste sau orice alte obiecte care să îți distragă atenția. Activitățile pot avea loc alături de membrii familiei sau în mod individual. De asemenea, poți investi în câteva echipamente sportive, pentru a rămâne în formă. Printre cele mai apreciate activități se numără yoga, grădinăritul, lectura și ascultarea podcasturilor.
Contactul cu cei apropiați
Chiar dacă este posibil să te afli din nou la distanță de cei dragi, puteți ține legătura virtual. Acest lucru este încurajat de psihoterapeuți în perioadele în care nu te poți întâlni fizic cu cei la care ții. Implementați o rutină care să vă crească șansele de a comunica în mod regulat. Puteți stabili să vă sunați seara, într-o anumită zi a săptămânii. Dacă vă bazați pe faptul că veți participa la aceste apeluri în mod spontan, există riscul să nu vă sincronizați niciodată și, astfel, să vă simțiți singuri sau abandonați.
Deși nimeni nu își dorește să devină victima unui nou lockdown, este mai bine să fii pregătit pentru orice situație. Așadar, aplică recomandările de mai sus, pentru a depăși cu brio iarna care urmează sau o nouă perioadă de izolare.
Sursa foto: shutterstock.com
Web Design by DowMedia