Cei 37,4 km de la Tigveni la Cornetu ai autostrăzii A1 Pitești - Sibiu (mare parte pe teritoriul județului Vâlcea) au fost scoși la licitație pentru o valoare cuprinsă între 1,1 și 1,2 mld de euro, cea mai mare licitație ca valoare lansată vreodată de CNAIR. Contractul, cu o durată de proiectare și execuție de minim 45 de luni și maxim 77 de luni, prevede realizarea dublului tunel de 1,7 km de la Poiana, a 48 de poduri și viaducte de autostradă, un ecoduct, două noduri rutiere și numeroase alte lucrări. Procedura lansată de CNAIR prevede inițial o preselecție a constructorilor, cei care demonstrează că au experiența necesară și posibilitățile de a prelua un astfel de contract.
CNAIR a publicat în SEAP procedura de licitație restrânsă de proiectare și execuție a lotului 3 din autostrada A1 Sibiu - Pitești. Realizarea celor 37,4 km de autostradă de la Tigveni la Cornetu presupune o valoare estimată între 5,32 miliarde lei și 5,8 miliarde de lei. Data pentru depunerea ofertelor este 10 noiembrie, însă procedura prevede practic o precalificare a constructorilor în funcție de o serie de criterii care țin de experiența pe diverse tipuri de lucrări, precum tuneluri de autostradă sau pasaje. În plus, CNAIR dă punctaje diferite constructorilor care oferă timpi de proiectare și execuție mai mici pornind de la maximul de 77 de luni. Conform procedurii, se dau puncte cu cât constructorul ofertează o durată mai mică, dar nu se acceptă o perioadă de proiectare mai mică de 12 luni și nici o perioadă de execuție a lucrărilor mai mică de 45 de luni.
De-a lungul traseului, între km 60+021 - km 61+721 (km 55+135 - km 56+835 conform SF 2008), se regăsește Tunelul Poiana cu o lungime de 1,7 km. Lățimea tunelurilor este proiectată cu o parte carosabilă de 8.5 m lătime pentru tuneluri cu două benzi, constând într-o bandă rapidă de 3.5 m + 0.5 m, o bandă lentă de 3.5 + 1.0 m și trotuare. Tunelul va fi cu două galerii, câte o galerie pe sens, cu două benzi de 7 metri. Pentru tunelul Poiana vor fi prevăzute 3 galerii de legătură între sensuri și o galerie ce permite accesul auto. Lotul de autostradă va trece peste diverse văi și râuri pe nu mai puțin de 48 de poduri, iar peste autostradă de-a lungul ei vor fi construite 6 pasaje.
La Călinești, pe Valea Oltului, va fi realizat și un ecoduct de circa 220 de metri pentru a permite deplasarea animalelor sălbatice pe deasupra autostrăzii. În zona km 74+230 (Văleni) a fost amplasat un nod rutier tip trompetă simplă care să facă legatura între autostrada și DN 7D. În continuare traseul autostrăzii se desfășoară la vest de localitățile Cepari și Bârsești, în lungul răului Topolog, traversandu-1 de 4 ori (km 74+750, km 75+700, km 77+200, km 79+250). Secțiunea 3 este proiectată cu elemente geometrice corespunzătoare unei viteze de 100-120 km/h prin asigurarea unor raze în plan de minim 700 metri.
Web Design by DowMedia