Școala începe la 14 septembrie. Elevii vor merge fizic la instituțiile de învățământ

miercuri, 5 august 2020

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că școala în învățământul preuniversitar începe la 14 septembrie, iar pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv la instituțiile de învățământ. Președintele a precizat însă că decizia va fi luată la nivel local, în funcție de trei scenarii care un fost schițate - conform digi24.ro

„Decizia se descentralizează, se ține cont de situația din localitate, chiar din școală”, a spus președintele.

Învățământul online rămâne o opțiune și vine să completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot ține fizic.

Bucureștiul se încadrează în scenariul „verde”, la fel ca majoritatea localităților din România, a precizat președintele referindu-se la cele trei scenarii (verde, galben, roșu). Numai 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu în prezent, iar în scenariul „galben” - câteva sute.

„Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor” - a anunțat șeful statului.

Cele trei scenarii de care vor ține cont autoritățile
Criteriul de care se ține cont în stabilirea acestor scenarii este numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Astfel:

Scenariul verde înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
Scenariul galben (risc mediu) - între 1 şi 3 persoane detectate cu noul coronavirus;
Scenariul roşu se aplică unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. În acest scenariu, școala se închide de tot.
Aceste scenarii nu vor fi valabile tot anul școlar, ci se vor actualiza permanent, în funcție de situația epidemiologică locală. Pentru fiecare judeţ Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenariul. „Decizia dacă elevii merg la şcoală sau învaţă online se ia pentru fiecare şcoală în parte la nivel de judeţ, sigur, la propunerea şcolii și a Inspectoratului Școlar”, a precizat preşedintele.

Ministerul Sănătății lucrează la normele sanitare care vor trebui îndeplinite. Este vorba de norme de distanţare, igienă, dezinfecţie etc. și ele vor fi făcute publice în zilele următoare, a spus președintele.

În ceea ce privește angajarea unui eventual personal suplimentar în școli sau suplimentarea plății personalului existent, în condițiile în care este nevoie de norme suplimentare, aceasta este o decizie care se poate lua tot la nivelul autorităților locale, a precizat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe