PER și-a lansat candidații: Rm. Vâlcea arată mult mai bine decât Sibiul

miercuri, 5 august 2020

Conducerea PER Sibiu a anunțat că a reușit într-un timp scurt să acopere peste 70% din județul Sibiu, iar în perioada următoare procentul se va apropia de 90%, urmând să aibă candidați și liste complete în majoritatea localităților. Candidatul PER la primăria Sibiu este Lucian Trancă, iar candidatul la Consiliul Județean este Constantin Cernejenco.

La eveniment au fost prezenți și liderii pe plan național ai PER, organizația sibiană fiind una mică, în curs de formare. Pentru că una dintre cele mai puternice organizații PER din România este cea din județul Vâlcea, unde primarul Mircia Gutău este aproape de obținerea unui nou mandat de primar la municipiul Rm. Vâlcea, liderii PER au găsit de cuviință să facă o comparație între cum arată Sibiul și cum arată Rm. Vâlcea.

”Râmnicu Vâlcea arată mult mai bine decât Sibiul. Este un oraș curat, îngrijit și înverzit. Rm. Vâlcea este orașul care a atras cele mai multe fonduri europene raportat la populație”, a declarat liderul național al PER, Dănuț Pop.

Ideea a fost întărită și de prim-vicepreședintele PER, Ștefan Prala.

”Alegerile locale se bazează pe oameni și organizare, nu pe doctrină de partid.  Avem o organizare bună și încredere în echipă. Un exemplu de bună practică este primarul din Rm. Vâlcea, Mircia Gutău, școlit și educat la dumneavoastră, la Sibiu, acum 40 de ani”, a declarat Ștefan Prala.

Cât privește PER Sibiu, acesta și-a propus un scor de 7% la alegerile locale, militând în campanie pe protejarea naturii, a pădurilor și apelor, precum și pe o alimentație sănătoasă.

Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/2020/08/04/per-si-a-lansat-candidatii-rm-valcea-arata-mult-mai-bine-decat-sibiul-175408

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe