Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 18 august 2020, a aprobat programul desfăşurării Zilelor dedicate Folkului românesc, fenomen cultural al anilor '70 - '80, ce va avea loc în zilele de 29.08.2020, 30.08.2020 şi 05.09.2020. S-a mai aprobat suportarea din bugetul local a sumei de 75.130 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de organizarea evenimentelor prevăzute în programul aprobat.
„Contrar a ceea ce se crede, folkul a fost iniţial gândit ca o muzică de protest ce îmbrăca forma unei poezii. Ideea din spatele acestei combinaţii a fost ca instrumentaţia să fie cât mai minimalistă şi cât mai discretă, astfel încât atenţia să fie îndreptată exclusiv către versurile melodiilor ale căror cuvinte să se audă cât mai clar, aşa încât mesajul să fie perceput de absolut toată lumea. Totuşi, folkul zilelelor noastre nu este asociat cu cuvântul protest, ci mai degrabă cu cuvinte precum dragoste, nostalgie sau sensibilitate, iar acest lucru li se datorează în mare parte celebrilor Bob Dylan şi Leonard Cohen. În ţara noastră, fenomenul folk a prins foarte bine, mai ales că el s-a mulat perfect vremurilor pe care România le trăia atunci când el a apărut pe scena muzicală. Fenomenul va lua amploare prin Cenaclul Flacăra, iniţiat de poetul Adrian Păunescu, unde se vor afirma nume mari precum: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Florian Pittiş, Ducu Bertzi, Alexandru Andrieş, Victor Socaciu, Ştefan Hrusca, Emeric Imre, Cargo, Phoenix, Nicu Alifantis, Florin Sasarman, Maria Gheorghiu, Tatiana Stepa etc. Ce vremuri fabuloase au trăit oamenii ce au avut şansa să vadă toţi aceşti artişti pe aceaşi scenă şi să cânte alături de ei melodii celebre precum "Vara promisa", "Aruncarea in valuri", "Pământul deocamdata", "Emoţie de toamna", "Ploaie in luna lui marte", „Om bun", "Podul de piatra”, „ Cearcan „Ai, hai", "Nebun de alb", "Doar om ", "Daca ploaia s-ar opri", etc”, se arată în referatul Primăriei Râmnicului.
Web Design by DowMedia