Arhiepiscopia Ramnicului: Recomandări privind atitudinea clericilor față de alegerile din anul 2020

marți, 11 august 2020

Recomandări privind atitudinea clericilor față de alegerile din anul 2020

Arhiepiscopia Râmnicului, în conformitate cu hotărârea nr. 6970 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la organizarea alegerilor din anul 2020, face următoarele precizări:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 21 iulie 2020, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu publicarea Legii nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, precum și a unor măsuri pentru buna organizare și desfășurare a acestora, reamintirea poziției Bisericii Ortodoxe Romane față de viața politică și campaniile electorale.
În fiecare an electoral, Biserica Ortodoxă Română a transmis un mesaj adresat clerului, cinului monahal, credincioșilor, responsabililor politici și opiniei publice privind raportarea Bisericii la viața politică și la campaniile electorale. De asemenea, s-a mai precizat faptul că linia generală a hotărârilor sinodale de până în prezent a fost alcătuită din două componente: a) neutralitatea politică a Bisericii în ansamblul său și b) permisiunea, în cazuri de excepție, ca preoții și diaconii să candideze, ca independenți și cu aprobarea Chiriarhilor lor, la funcția de consilier local sau județean.
În perspectiva alegerilor locale și legislative din anul 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008 și 25 februarie 2016, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, a hotărât:
1. În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
2. Menține hotărârea sinodala nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), ce stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:
a) să facă politică partinică;
b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic;
c) să candideze la alegerile parlamentare sau locale;
d) să participe la campanii electorale în calitate de susținător;
e) să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.
3. Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („...nu mă voi îndeletnici cu activități potrivnice chemării preoțești și nu mă voi face partaș la lucrări și adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) și ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrative și disciplinară a mănăstirilor (2003) și va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.
4. Aplicând principiul iconomiei (pogorământ, dispense), în vederea împlinirii misiunii pastoral-sociale la care sunt chemați în viața comunităților pe care le păstoresc, Sfântul Sinod, prin hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, permite totuși ca preoții și diaconii să candideze, însă doar ca independenți și doar pentru calitatea de consilier local și consilier județean în România, în următoarele condiții:
a) lipsa unor candidați laici ortodocși, bine pregatiți, capabili să reprezinte eficient comunitățile din care provin și în a căror componență ar intra credincioșii ortodocși;
b) încălcarea neutralității politice sau susținerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenții altor culte sau organizații religioase;
c) promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituția Bisericii și valorile morale creștine ale societății sau candidarea respectivelor persoane ca independenți.
5. Preoții și diaconii nu pot candida la alegerile locale fără aprobarea scrisă a Chiriarhilor lor. Aceasta va fi acordată în urma analizei solicitărilor, într-o ședință a Permanenței Consiliului Eparhial și numai acelor clerici considerați capabili să promoveze interesele comunității în consiliile locale și în consiliile județene. Dacă, însă, se dovedește că preotul sau diaconul nu corespunde cerințelor mandatului încredințat, de a lucra și a apăra interesele comunității locale, atunci i se va retrage aprobarea.
6. Preoții și diaconii, care au obținut aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul județean, vor fi suspendați de la slujire pe întreaga perioadă a campaniei electorate (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorate un comportament adecvat slujirii și demnității preoțești, vor respecta legislația în vigoare privind campaniile electorale și alegerea autorităților administrației publice locale și nu vor folosi în scopuri electorale lăcașurile de cult.
7. Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din Romania de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.
8. Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate. În acest sens, pentru aprecierea candidaților la alegerile locale și parlamentare din acest an, recomandă credincioșilor Bisericii noastre următoarele 10 criterii orientative:
I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umană și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. promovarea unei educații naționale integrate, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;
V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creșterea demografică a României;
VII. apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;
IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern.
9. Desigur, aceste criterii pot fi completate cu alte criterii utile pentru orientarea alegătorilor spre un vot corect, responsabil și folositor țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe