Un tânăr din Gușoeni, trimis după gratii 2 ani și 9 luni pentru infracțiunea de pornografie infantilă

duminică, 26 iulie 2020

 

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au depistat pe raza comunei Gușoeni, un tânăr, de 27 de ani, condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 9 luni, pentru comiterea infracțiunilor de ”pornografie infantilă” și ”amenințare”. În fapt, Tribunalul Dâmbovița a reținut faptul că, începând din vara anului 2017 și până în februarie 2020, tânărul, de 27 de ani, din comuna Gușoieni, județul Vâlcea, a stocat înregistrări video și fotografii, în care o tânără, născută în 2002, apărea în ipostaze sexuale explicite. Toate materialele au fost ridicate de la locuința persoanei condamnate, în urma unei percheziții domiciliare. De asemenea, în perioada noiembrie – decembrie 2019, cel în cauză a distribuit pe contul de Instagram al tinerei, o parte din materialele stocate, amenințând-o în mod repetat cu distribuirea în mediul on line a fotografiilor și înregistrărilor video cu conținut sexual explicit, în care apare victima minoră și care sunt compromițătoare pentru aceasta, cu scopul de a obține un folos nepatrimonial injust, concretizat într-un control permanent asupra minorei și pentru a obține alte materiale cu caracter pornografic. Polițiștii l-au depus pe cel în cauză la Penitenciarul Mioveni, din județul Argeș, în vederea executării pedepsei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe