Fostul primar din Lungești, Tiberiu Costea, a efectuat PLĂȚI ILEGALE pentru lucrări neexecutate la 6 obiective de investiții

miercuri, 1 iulie 2020

În urma unui control al Curții de Conturi la Primăria Lungești s-a descoperit că, în anul 2018, primarul de atunci din Lungești, Tiberiu Costea (actual prefect de Vâlcea), a efectuat plăți ilegale pentru lucrări neexecutate la 6 obiective de investiții. Astfel, la lucrarea de investiții „Proiectare și construire clădire arhivă” a fost efectuată o plată reprezentând avans conform contractului încheiat cu o firmă, peste cota legală de 15% din valoarea contractului. La data efectuării misiunii de audit financiar, lucrările de investiții erau executate și recepționate, dar nedecontate integral. Valoarea abaterii constatate, pentru eșantionul verificat este de 9 mii lei și reprezintă contravaloarea accesoriilor la avansul acordat pentru executarea de lucrări, peste limita stabilită de lege, calculate până la data justificării acestei sume. Tot la lucrarea de investiții „Proiectare și construire clădire arhivă”, au fost acceptate ca fiind executate în vederea decontării, echipamente tehnologice nelivrate/nemontate, respectivele echipamente fiind recepționate, facturate dar nedecontate. Valoarea abaterii constatate pentru eșantionul verificat este de 8 mii lei și reprezintă echipamente tehnologice nelivrate/nemontate în cadrul obiectivului de investiții „Proiectare și construire clădire arhivă”, facturate, recepționate dar nedecontate. Au fost efectuate plăți în anul 2017, pentru Ziua Olarului, peste sumele alocate prin buget pentru această manifestare. Valoarea prejudiciului, potrivit eșantionului verificat, este de 7 mii lei și reprezintă plățile efectuate peste prevederile bugetare aprobate cu destinația de cheltuieli pentru „Ziua Olarului”, la care se adaugă accesorii în sumă de 1 mii lei.
La obiectivul de investiții „Proiectare, reabilitare și modernizare școala gimnazială Lungești”, au fost efectuate plăți, pentru lucrări neexecutate și echipamente tehnologice nelivrate/nemontate, facturate, recepționate și decontate necuvenit în anul 2018. Valoarea prejudiciului constatat pentru eșantionul verificat este în sumă de 90 mii lei și reprezintă lucrări neexecutate și echipamente tehnologice nelivrate/nemontate în cadrul obiectivului de investiții „Proiectare, reabilitare și modernizare școala gimnazială Lungești”, facturate și achitate, la care se adaugă accesoriile în sumă de 8 mii lei.
La obiectivul de investiții „Modernizare străzi de interes local, comuna Lungești, pod din beton armat peste pârâul Mamu, punctul Cazane, sat Fumureni, comuna Lungești”, au fost efectuate plăți, pentru lucrări neexecutate, recepționate, facturate și decontate necuvenit în anul 2016. Valoarea prejudiciului constatat pentru eșantionul verificat este de 1 mie lei și reprezintă lucrări neexecutate în cadrul obiectivului de investiții „Modernizare străzi de interes local, comuna Lungești, pod din beton armat peste pârâul Mamu, punctul Cazane, sat Fumureni, comuna Lungești”, facturate și achitate, la care se adaugă accesoriile în sumă de 1 mie lei.
La obiectivul de investiții „Consolidare, modernizare, extindere și dotare Cămin Cultural Comuna Lungești, sat Fumureni, Județul Vâlcea și Consolidare, modernizare, extindere și dotare Cămin Cultural Comuna Lungești, sat Lungești, Județul Vâlcea”, au fost efectuate plăți pentru lucrări neexecutate și echipamente tehnologice nelivrate/nemontate, recepționate, facturate și decontate necuvenit în anul 2018. Valoarea prejudiciului constatat pentru eșantionul verificat este de 88 mii lei, la care se adaugă accesoriile în sumă de 5 mii lei. La nivelul Școlii Gimnaziale Lungești, ordonator terțiar aflat în subordinea UATC Lungești, operațiunea de inventariere a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii nu s-a efectuat cu respectarea, în totalitate, a prevederilor legale (nu s-au inventariat bunurile de natura materialelor consumabile, respectiv materialul lemnos existent în stoc; nu au fost cuprinse în listele de inventariere, obiectele de inventar eronat înregistrate ca și cheltuieli, odată cu achiziția, deși acestea sunt fizic în patrimoniu; înainte de începerea operațiunii de inventariere, nu s-au luat declarații scrise gestionarilor).

Primăria Lungești a „uitat” să înregistreze în evidența contabilă... un autovehicul

Alte abateri identificate de Curtea de Conturi la Primăria Lungești: nu au fost înregistrate în evidența contabilă participațiile la patrimoniul altor asociații și entități asociative, în sumă de 1 mie lei. La nivelul Școlii Gimnaziale Lungești, ordonator terțiar aflat în subordinea UATC Lungești, nu a fost calculată și înregistrată amortizarea activelor fixe corporale și necorporale ce se supun amortizării. Nu au fost înregistrate în evidența contabilă autovehiculul achiziționat prin leasing financiar și datoria reprezentând ratele de capital aferente contractului de leasing.
Au fost achiziționate și decontate bunuri de natura mijloacelor fixe, respectiv obiecte de inventar care ulterior au fost scoase din evidența contabilă în mod eronat, aceste bunuri având o valoare totală 106 mii lei. Bunurile respective nu au fost cuprinse nici în inventarierea patrimonială anuală. Entitatea a înregistrat în mod eronat în contabilitate, în cheltuielile exercițiului financiar, active în valoare de totală de 3.947 mii lei. De asemenea, s-a constatat că o parte din aceste active nu au fost cuprinse în inventarierea patrimonială pe anul 2018. Deși a fost efectuată reevaluarea bunurilor aflate în domeniul public, respectiv privat al localității Lungești, diferențele rezultate din reevaluare nu au fost înregistrate în evidența contabilă. Au fost identificate neconcordanțe între evidența contabilă și cea fiscală, în sumă de 92 mii lei. Conform balanței de verificare, valoarea creanțelor neîncasate la data de 31.12.2018 era de 287 mii lei în timp ce în evidența tehnico-operativă (lista de rămășiță), această valoare era de 379 mii lei. Nu s-a organizat auditul public intern în conformitate cu prevederile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, deși aceasta a efectuat plăți în anul 2018 care au depășit pragul de 100.000 euro.
Controlul financiar preventiv nu este exercitat asupra tuturor categoriilor de operațiuni prevăzute de legislația în vigoare și derulate în cadrul UATC Lungești (contracte, ordonanțări plată, angajamente bugetare), respectiv entitatea nu conduce registrul operațiunilor supuse controlului financiar preventiv și nu are întocmit cadrul operațiunilor supuse controlului financiar preventiv. Sistemul de control intern managerial a fost proiectat, dar a fost implementat cu deficiențe, la data de 31.12.2018 la nivelul Primăriei Lungești, în sensul că procedurile operaționale nu au fost actualizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe