Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.
Contribuabilii, persoane fizice sau juridice, care dețin certificat digital calificat pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV.
Persoanele fizice, care nu dețin un certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea și pe bază de nume de utilizator și parolă. Acestea, pentru a se înregistra în Spațiul Privat Virtual fără a mai fi necesară deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF, au posibilitatea de a opta ca autentificarea să se realizeze în mediul electronic, în baza unor documente emise de Ministerul Finanțelor Publice și/sau ANAF.
Aprobarea înrolării în mediul electronic în Spațiul Privat Virtual a persoanelor fizice, care se înregistrează cu nume utilizator și parolă, se realizează prin identificarea cu numerele atribuite următoarelor noi documente:
Rămân valabile și următoarele documente:
Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, direct din site-ul www.anaf.ro, este gratuit si disponibil 24 de ore din 24.
Accesarea serviciului "Spaţiul privat virtual" se realizează din pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, secţiunea ‘’Servicii Online - Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual’’;
Pentru informații detaliate privind pașii necesari și modalitatea de completare a formularului, precum și lista de documente care pot fi transmise și primite prin acest serviciu, atât pentru persoane fizice, cât si persoane jurdice, vă rugăm să accesați secțiunea din site mai sus menționată.
Reamintim contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro.
Informații generale în domeniul fiscal și IT se pot obține prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii care nu sunt înrolați în Spațiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenției pentru a obține informații generale în domeniul fiscal și IT..
Web Design by DowMedia