Nu vor exista măsuri de relaxare de la 1 iulie. Ludovic Orban: Evoluția cazurilor ne face să fim foarte precauți

luni, 29 iunie 2020

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, întrebat despre următoarea etapă de relaxare care ar fi urmat să includă și posibila deschidere a restaurantelor, ar putea fi amânată din cauza evoluției pandemiei de coronavirus.

„Evoluția în ultimele 10 zile e o evoluție care ne face să fim foarte precauți în măsuri ulterioare de relaxare. Planul de relaxare pe care l-am pus la punct este un plan de relaxare în etape, din 15 în 15 zile și e necesară o evaluare pentru a vedea cum s-au desfășurat lucrurile”, a declarat premierul.

Conform unor surse, specialiștii reuniți luni dimineață în ședința grupului tehnic pentru COVID, au decis să nu introducă noi măsuri de relaxare de la 1 iulie. O ședință CNSU, condusă de premierul Ludovic Orban este programată în această seară.

Ludovic Orban a anunțat că miercuri va avea loc o ședință în care a convocat toate structurile din Guvern, pentru a analiza planul de măsuri și pentru a le da dispoziție să amplifice controalele.

„Miercuri voi convoca toți miniștrii și toate instituțiile care au atribuții de control de la MAI până la MS, ANPC, ANSVSA pentru a face o analiză a planului de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor. (...) Le voi da un semnal de mobilizare la maxim pentru că este în interesul cetățenilor. (...) Prezență pe teren și mobilizare maximă a tuturor instituțiilor cu atribuți de control pentru a-i îndemna pe cetățeni să respecte regulile”, a declarat Orban.

Prim-ministrul s-a arătat îngrijorat de situația de la mare, de pe plajă, dar și de la terase.

„S-a văzut clar că în foarte multe locuri nu sunt respectate regulile și există un risc crescut de transmitere. Și pe pajă s-a intrat într-o devălmășie și nu s-au mai respectate regulile. Și pe terase, poate trebuie regândite regulile. Chiar m-am îngrijorat. Am văzut imagini. Practic nu s-a mai respectat nicio regulă”, a mai spus premierul.

Ludovic Orban a precizat că s-a avut în vedere și creștere numărului de participanți care pot să participe la un eveniment privat, însă autoritățile vor analiza și acest aspect.

„Am avut în vedere să extinde regulile pentru participanți, dar vedem dacă mai e posibil lucru astă. În măsura în care oamenii respectă regulile”, a concluzionat prim-ministrul.

Sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe