Din declarația de avere a primarului comunei Milcoiu, Daniel Mușat, reiese foarte clar că acesta deține terenuri extravilane și intravilane în localitate în suprafață totală de peste 82.000 mp, două case de locuit, o magazie și anexe. La capitolul bunuri mobile, Daniel Mușat menționează că este posesorul unui autoturism Mitsubishi, a unui tractor, a unei rulote și a unui camion stupină Iveco. Într-un an, primarul din Milcoiu a ridicat suma de 350 milioane de lei vechi din salarii, în timp ce soția lui a trebuit să se „mulțumească” cu 750 milioane de lei vechi, din care 470 milioane de lei vechi din poziția de șef centru în cadrul DGASPC Vâlcea.
Prin Hotărârea nr. 104/2020, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a acceptat donația terenului, situat în strada Arinilor, în suprafață de 49 mp, precum și a terenului, situat tot în strada Arinilor, în suprafață de 357 mp, ambele cu destinația de drum public. Primăria a ținut seama de faptul că în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, figurează strada Arinilor, arteră de circulație înscrisă în Cartea funciară a municipiului sub nr. 44917.
Potrivit raportului Corpului de Control al Guvernului, există proiecte la CFR începute începute cu zeci de ani în urmă, care nu au reușit să ajungă la final. Proiectul „Linie nouă de cale ferată Vâlcele - Râmnicu Vâlcea” a demarat în anul 1978. La începutului anului 2017, CFR a avut alocată pentru acest obiectiv suma de 1 milion de lei, pentru care însă la data de 12.10.2017, valoarea alocată a fost diminuată, execuția bugetară la sfârșitul anului 2017 fiind de... 0 lei. În anul 2018, a fost alocată inițial suma de 2.400.000 lei, la data de 12 octombrie 2018, aceasta a fost majorată la suma de 123.576.000 lei, din care a fost cheltuită până la finalul anului 2018 suma de 18.925.590 lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 15,3%. Conform fișei sintetice de proiect stadiul fizic de execuție al acestui proiect la data de 31 decembrie 2019 era de 3%.