Încă de luna trecută, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat punerea în siguranţă, etapa întâi, a podului din punctul Măgura, din satul Cireşu. În luna februarie, Guvernul a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 100.000 euro și alocarea acesteia bugetului local al comunei Stroeşti, judeţul Vâlcea pentru finalizarea obiectivului „Lucrări de punere în siguranţă a podului peste râul Cerna, sat Cireşu, punct Măgura, comuna Stroeşti. Primarul Toma Ciolacu a semnat contractul pentru asfaltarea a 2 kilometri de uliţe în satele Cireşu, Stroeşti şi Obroceşti: „Investiţia se va realiza cu bani din bugetul local. Cu această ocazie vom ajunge la asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 10 kilometri în cei patru ani”. În acest an, primarul Toma Ciolacu are în vedere efectuarea de lucrări de reparații și imermeabilizare corp drum DC 131 Stroești-Obrocești, km 3+200 și 3+500, în satul Obrocești și lucrări de reparații și impermeabilizare corp drum Ulița Crucii, pe o distanță de 800 de metri, tot în satul Obrocești. Primăria Stroești răspunde de modul de utilizare a sumei alocate. În acest an, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are în vedere refacerea şi modernizarea de drumuri de interes local, în toate satele componente, pe o lungime de 10 km: „Am depus proiectul la Comisia de Strategie şi Prognoză. Odată finalizat acest proiect, putem spune că 80% din infrastructura comunei ar fi asfaltată”. Anul trecut, primarul Toma Ciolacu a depus la Guvern un proiect pentru modernizarea Căminului Cultural din satul Pojogi, clădire care nu a fost niciodată reabilitată. În luna octombrie 2019, primarul Toma Ciolacu a primit fondurile de la Guvern pentru construirea unui pod peste râul Cerna în satul Cireșu. Anul trecut, primarul comunei Stroeşti a finalizat obiectivul de investiţii la staţia de pompare şi alimentare cu apă din satul Dianu.
Web Design by DowMedia