Hramul Bisericii „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni

joi, 28 mai 2020

Binecuvântare arhierească la hramul Bisericii „Înălțarea Domnului” din Râmnicu-Vâlcea

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Înălțarea Domnului din cartierul Ostroveni a municipiului Râmnicu-Vâlcea, care a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul hramului.

Sfânta Scriptură ne arată că, la 40 de zile după Învierea Sa din morţi, Mântuitorul Hristos i-a dus pe ucenici pe Muntele Măslinilor şi, pe când îi binecuvânta, S-a înălţat la cer. În cele 40 de zile, Mântuitorul S-a arătat de mai multe ori ucenicilor şi le-a desluşit cuvintele scrise în Legea lui Moise, le-a lămurit înţelesurile morţii pe cruce şi Învierii Sale şi i-a încredințat că o să le trimită „făgăduinţa Tatălui” şi „puterea de sus”, adică pe Duhul Sfânt, pentru ca ucenicii să propovăduiască la toate neamurile pocăinţa spre iertarea păcatelor.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a reliefat permanenta stare de bucurie și comuniune pascală, precizând că „deplina descoperire şi manifestare finală a comuniunii reale a lui Dumnezeu cu oamenii, care a început în veacul acesta, nu se va sfârşi decât la învierea lor în slavă şi înălţarea la cer.

În acest sens, Sfântul Grigorie Palama învăța: «Mântuitorul Hristos Îşi arată şi pe faţă puterea Lui atotputernică, învingând moartea cu trupul şi înviind a treia zi din morţi, urcându-Se la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, împreună cu acest trup pe care l-a purtat pentru noi şi în care a murit, încredinţându-ne astfel învierea din morţi, restaurarea în ceruri şi moştenirea Împărăţiei, în cazul în care şi noi, imitându-L, după putinţă, vom birui cu dreptate pe începătorul păcatului».

La fel cum Hristos Cel înviat din morţi a intrat în slava Tatălui, credincioşii vor învia cu El în slavă şi vor ajunge la vederea „faţă către faţă” a lui Dumnezeu.

Lucrarea noastră din această perioadă are ca scop pregătirea pentru a-L primi, cu adevărat, pe Hristos Domnul, pentru a-I urma și a-L mărturisi lumii întregi.

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că urmarea lui Hristos este o manifestare de la sine înțeleasă a iubirii credinciosului față de El: «Cel ce iubește pe Hristos desigur că Îl și imită, după putere». În acest sens, trebuie înțeles și faptul că Hristos Însuși Și-a chemat ucenicii să învețe din pilda Lui și să își rânduiască viața după aceasta: „Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (Ioan XIII, 15).

După chipul luminii lui Hristos și omul trebuie să se facă lumină lumii. Persoana umană răspândește astfel lumină în lume, vestindu-L pe Hristos prin viața sa”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

dsc_0346

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe