Prin Hotărărea nr. 22/2020, Consiliul Local Mihăeşti a aprobat finanţarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Extinderea reţelei de distribuţie gaze naturale pe strada Duzilor, din satul Buleta”. S-a mai aprobat încheierea contractului de cofinanțare pentru acordarea accesului la sistemul de distribuţie a gazelor naturale prin extinderea conductei de distribuţie, urmând ca ulterior, investitia să fie cedată in folosinţa in patrimoniul Distrigaz Sud Reţele. Încă de la începutul acestui an, Consiliul Local Mihăeşti a aprobat proiectul şi indicatori tehnico-economici corespunzători investiţiei „Înfiinţare zonă agrement în comuna Mihăeşti”, proiect finanțat prin Masura 2 - sprijinirea diversificării, învățării continue, inovare, crearea locurilor de muncă în zona FLAG Lotru-Olt Mijlociu, din cadrul strategiei de dezvoltare locala integrata pentru asociaţia Grupul local de pescuit Lotru - Olt Mijlociu. Valoarea totală a investiţiei este de 1,1 milioane de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este în sumă de 780.200 lei şi contribuţia privată (cofinanțare de la UAT Comuna Mihăeşti) în sumă de 319.800 lei. În luna februarie, primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a finalizat asfaltarea drumurilor comunale din satele Mihăeşti şi Arsanca, pe o lungime de 3 kilometri: „În localitate, au mai rămas de asfaltat aproximativ 17 kilometri de drumuri comunale şi finalizăm tot ceea ce înseamnă asfalt în comună”. La finele anului trecut, Consiliul Local Mihăeşti a aprobat investiţiile în sumă totală de 130.000 lei cu TVA, ce revine Primăriei Mihăeşti pentru finanţarea lucrărilor la obiectivul de investiţii „Extinderea reţelei de distribuţie gaze naturale” în satele Arsanca și Vulpuești. S-a mai aprobat încheierea contractului de cofinanțare pentru acordarea accesului la sistemul de distribuţie a gazelor naturale prin extinderea conductei de distribuţie, urmând ca ulterior, investiţia să fie cedată in folosinţa in patrimoniul GDF SUEZ Energy Romania. Primarul Constantin Bărzăgeanu spunea anul trecut că au fost finalizate lucrările la proiectul european pe Măsura 7.2., care prevedea asfaltarea a 7,5 kilometri de drum. Valoarea proiectului a fost de 1 milion de euro.
Web Design by DowMedia